Tzahal a ajuns la „Camera 6”, de unde șeful Hamas din Gaza plănuia să conducă lupta

0
Publicat:

Surse militare israeliene au spus că liderul Hamas din Fâșia Gaza, Yahya Sinwar, plănuise să lupte dintr-o bază fortificată subterană numită „Camera 6”, un loc echipat pentru o ședere lungă, cu personal militar și linii de comunicații, relatează Jerusalem Post.

Yahya Sinwa FOTO via Jerusalem Post
Yahya Sinwa FOTO via Jerusalem Post

Yahya Sinwar a fost luat prin surprindere de manevra IDF în adâncul teritoriului palestinian, potrivit unui comunicat publicat miercuri de înalți oficiali de securitate. Liderul Hamas intenționa să coordoneze lupta dintr-o bază subterană fortificată numită „Camera 6”, care era echipată pentru șederi prelungite - cu personal militar și linii de comunicații, potrivit IDF.

„Sinwar plănuiește și acționează în funcție de situație și nu are neapărat încredere în cei din jur”, a spus sursa militară. „El va face greșeli și trebuie să fim acolo sau în apropiere pentru a le vedea.”

În prezent, se mută din loc în loc și își planifică acțiunile în consecință. „Distanța dintre noi și el va fi scurtată printr-o greșeală prea mare a lui”, a transmis armata israeliană

Vânătoarea lui Sinwar

Potrivit unui înalt oficial de securitate, Yahya Sinwar plănuia să conducă războiul deplasându-se prin infrastructura subterană din orașul Gaza, mutându-se în funcție de evoluția situației. A construit tunelurile pentru o ședere prelungită în rețeaua de tuneluri și a fost luat prin surprindere când IDF a început să manevreze adânc în teritoriul palestinian.

Sursa a mai adăugat că, la un moment dat, n-a mai avut de ales și a decis să-și mute centrul de comandă și control către zona Khan Yunis, ceea ce l-a silit să deplaseze dintr-un punct în altul în subteran folosind tuneluri strategice, după care a ajuns la „Camera 6”, un centru fortificat.

„Camera 6” este un nod subteran  foarte adânc în comparație cu alte tuneluri Hamas. Centrul include camere de zi, agenți de securitate, linii de comunicație și mai multe intrări, menite să înșele IDF și forțele de informații.

De îndată ce Sinwar și-a dat seama că IDF se apropie rapid de el, a spus sursa militară, a decis să părăsească mai multe locații, una după alta, în grabă. De fiecare dată, a lăsat în urmă bani, documente și alte semne ale prezenței lui acolo.

Creșterea presiunii 

Conform analizei făcute de forțele speciale, agențiile de inginerie și de informații ale IDF, Sinwar simte o presiune uriașă. 

„Sinwar acționează în funcție de mediul său în continuă schimbare și, ca atare, nu are neapărat încredere în mediul său imediat, deoarece nu este un mediu natural”, a declarat o sursă militară înaltă pentru Walla! 

 „Când se mută dintr-un loc în altul, întâlnește factori cu care nu este obișnuit. Se poate aprecia că nici nu are încredere cine îi aduce mâncarea și ce i se servește să mănânce. Este un nivel de presiune care nu poate fi ignorat."

Surse IDF estimează că, în prezent, ținând cont de  progresului armatei deasupra și sub pământ în zona Khan Yunis și pe fundalul declarațiilor israeliene despre intenția de a opera la Rafah, presiunea asupra Sinwar și a altor înalți oficiali Hamas crește în fiecare zi. Astfel, este de așteptat să se mute, sau să se fi mutat deja, în infrastructura subterană din Rafah.

IDF continuă operațiunile terestre în Gaza

„Dacă iese la suprafață, probabilitatea de a face mai multe greșeli alături de echipa care îl păzește crește și, prin urmare, IDF ar trebui să continue să facă presiuni asupra tuturor punctele din Fâșia Gaza, indiferent de negocierile pentru eliberarea ostatici”, a spus o sursă militară de rang înalt.

 „Sinwar, care este foarte suspicios din fire, va face greșeli, iar atunci când greșește, trebuie să fim acolo sau în același spațiu”, a adăugat aceasta.

„Fiecare oră care trece este în detrimentul lui. Ritmul în ceea ce privește cercetarea tunelurilor este într-adevăr lent, dar face progrese și împiedică ca el să găsească un alt loc unde el, membrii familiei sale și ceilalți teroriști de rang înalt Hamas să se poată ascunde. Evaluarea mea este că este pe punctul de a se muta în Rafah sau s-a mutat deja. Într-un fel sau altul, îl vom prinde, chiar dacă durează ore sau luni”, a adăugat sursa.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite