Rusia ia în considerare cererea SUA de a permite vizite la jurnalistul Evan Gershkovich, aflat în închisoare
0Rusia studiază cererea Statelor Unite de a permite vizite la jurnalistul american Evan Gershkovich, arestat sub acuzaţia de spionaj, a declarat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă rusă Interfax, preluată de Reuters.

Gershkovich, care nu îşi recunoaşte vinovăţia, a fost arestat în martie, după ce serviciul rus de securitate FSB l-a acuzat că a obţinut secrete militare la Ekaterinburg. El este cetăţean american şi angajat al ziarului Wall Street Journal; publicaţia a respins la rândul său suspiciunile de spionaj, scrie Agerpres.
Statele Unite consideră că Gershkovich a fost reţinut ilegal şi au cerut Rusiei eliberarea lui imediată. Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a adopta în unanimitate marţi o rezoluţie în acest sens.
Iniţial, jurnalistul a fost arestat preventiv până la data de 29 mai, însă o instanţă a prelungit luna trecută măsura până la 30 august.
Joi, în dosar urmează o nouă audiere.