Muniție americană pentru soldații ruși de pe frontul din Ucraina. „Creierul” operațiunii risca 40 de ani, dar a primit 18 luni | adevarul.ro

Muniție americană pentru soldații ruși de pe frontul din Ucraina. „Creierul” operațiunii risca 40 de ani, dar a primit 18 luni

Război în Ucraina
Publicat:
0
1 live

Autoritățile americane investighează o rețea care a reușit să trimită ilegal muniție produsă în SUA către Rusia, folosind Italia și Kazahstanul pentru a ascunde destinația finală a transporturilor. Unul dintre principalii implicați, director de vânzări al unei companii italiene de muniție, a fost condamnat în Statele Unite.

Muniție americană pentru rușii de pe frontul din Ucraina.
Muniție americană pentru rușii de pe frontul din Ucraina. Foto: Arhivă

Potrivit procurorilor americani, muniția era comercializată legal de companii din SUA către o firmă specializată din Italia. Transporturile puteau ajunge în Italia, însă legislația interzicea ca gloanțele să fie exportate ulterior către alte state fără autorizație, potrivit Brooklyn Daily Eagle. 

Directorul de vânzări al companiei italiene ar fi încălcat aceste reguli. După ce primea muniția în Italia, aceasta era expediată către Kazahstan, iar o mare parte ajungea ulterior în Rusia.

Anchetatorii americani susțin că membrii rețelei au încercat să ascundă adevărata destinație a transporturilor prin împărțirea acestora în loturi mai mici, pentru a evita controalele autorităților.

Procurorii au dat ca exemplu un transport care conținea aproximativ 100.000 de gloanțe. În total, muniție și alte produse controlate în valoare de peste 540.000 de dolari ar fi fost exportate ilegal.

Maxim Larin, unul dintre cei implicați în operațiune, a pledat vinovat pentru conspirație în vederea încălcării legislației americane privind controlul exporturilor și pentru tentativă de încălcare a legilor privind exportul de arme.

Deși pentru faptele sale risca o pedeapsă maximă de 40 de ani de închisoare, Larin a primit o condamnare de 18 luni.

Ca parte a acordului încheiat cu procurorii, acesta a acceptat și confiscarea a 250.000 de dolari, precum și a zeci de componente și accesorii pentru arme descoperite în locuința sa.

Larin fusese arestat în Florida, în august 2025.

Procurorul federal Nocella a declarat că inculpatul ar fi pus câștigul financiar înaintea intereselor de securitate ale Statelor Unite și ale aliaților acestora.

„Motivat de lăcomie, inculpatul a pus propriul interes deasupra siguranței și securității țării noastre și a aliaților săi, expediind piese de armament supuse controlului la export către o zonă instabilă a lumii”, a declarat procurorul federal.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite