Lukoil își vinde activele internaționale. Compania a acceptat oferta Gunvor, controlată de partenerul de afaceri al lui Putin. Reacția Ministerului Energiei
0Lukoil a acceptat oferta grupului Gunvor, o companie despre care presa străină spune că ar fi controlată de un oligarh apropiat lui Putin. Acordul trebuie să primească aprobarea Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (SUA). La insistențele presei române, Ministerul Energiei a precizat că trebuie stabilit clar care este acționariatul Lukoil și care este proveniența potențialului investitor.

UPDATE: Ministerul Energiei va lua o decizie doar după clarificarea provenienței capitalului oricărui potențial investitor
La insistențele presei din România, Minnisterul Energiei a precizat că va exprima o poziție privind potențiala vânzare a Lukoil către Gunvor doar după clarificarea completă a structurii acționariatului și a provenienței capitalului oricărui potențial investitor.
„Am luat act de sancțiunile anunțate de Office of Foreign Assets Control, agenție din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite ale Americii. Înainte de luarea unei decizii, este necesară analiza poziției pe care o va adopta Uniunea Europeană, având în vedere faptul că România aplică deja regimul de sancțiuni stabilit la nivel european și va acționa strict în acest cadru.
De asemenea, am luat act de comunicatul public al companiei Lukoil referitor la intenția de vânzare a activelor sale internaționale. Ca urmare a acestui anunț, va putea fi demarat un proces de evaluare a tranzacției în cadrul Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), conform legislației în vigoare.
Vom putea exprima o poziție ulterioară doar după clarificarea completă a structurii acționariatului și a provenienței capitalului oricărui potențial investitor, pentru a garanta că tranzacția se desfășoară în deplină conformitate cu pachetele de sancțiuni adoptate și cu standardele de securitate economică ale României”, a informat Ministerul Energiei.
Potrivit acestuia, în România funcționează rafinăria Petrotel-Lukoil și rețeaua Lukoil România, cu aproximativ 320 de stații de distribuție, ambele având ca acționar compania Litasco, cu sediul în Elveția.
Știrea inițială
_________________________________________________________________________________________________
Grupul rus Lukoil a anunţat joi, 30 octombrie 2025, că a primit şi a acceptat o ofertă din partea traderului de energie Gunvor Group Ltd pentru achiziţia subsidiarei Lukoil International GmbH, care deţine toate activele externe ale grupului.
Conform comunicatului oficial al companiei, Lukoil „a acceptat oferta, având însă obligaţia de a nu purta negocieri cu alţi potenţiali cumpărători”. Comunicatul mai precizează că finalizarea tranzacţiei este condiţionată de obţinerea aprobării din partea Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al SUA, precum şi de alte licenţe şi autorizaţii în jurisdicţii relevante.
Contextul sancţiunilor şi decizia de vânzare
Lukoil anunţase la 27 octombrie că intenţionează vânzarea activelor internaţionale, drept răspuns la sancţiunile occidentale, în special din partea SUA, impuse în legătură cu conflictul din Ucraina, conform Reuters.
În declaraţia din 27 octombrie, compania precizase că procesul se desfăşoară sub o licenţă de tip „wind-down” emisă de OFAC, şi că, dacă va fi cazul, va solicita extinderea acestei licenţe pentru a asigura continuitatea operaţiunilor activelor internaţionale pe durata tranzacţiei, conform Bloomberg.
Ce ştim despre activele implicate
Din informațiile Reuters aflăm că „vânzarea planificată a activelor este cea mai consecventă măsură luată până în prezent de o companie rusă în urma sancţiunilor occidentale pentru războiul din Ucraina”.
De asemenea, Bloomberg menţionează că Lukoil deţine rafinării în Bulgaria şi România, printre altele, şi că aceste active fac parte din portofoliu.
Tranzacţia va trebui să parcurgă etapele de aprobare şi licenţiere, în special de la OFAC, înainte de a fi finalizată. Comunicatul Lukoil menţionează că părţile iau în calcul aplicarea pentru extinderea licenţelor existente, dacă va fi necesar, pentru a evita întreruperea funcţionării activelor internaţionale.
Interfax precizează că Lukoil a fost inclusă pe lista de sancțiuni a Regatului Unit pe 15 octombrie, în timp ce proiectele internaționale din Azerbaidjan și Kazahstan care implică Lukoil și Rosneft au fost imediat exceptate de la sancțiuni până la 14 octombrie 2027 - în special, proiectele CPC (Caspian Pipeline Consortium), Tengizchevroil, Shah Deniz, South Caucaz Pipeline, Azerbaijan Gas Supply Company și Karachaganak.
Tot săptămâna trecută, filiala sa comercială Litasco Middle East DMCC a fost inclusă pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.
Conform informațiilor de pe site-ul companiei, Lukoil participă la proiecte în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Egipt, Camerun, Nigeria, Ghana, Mexic, Emiratele Arabe Unite și Republica Congo. Compania deține rafinării în Bulgaria, România și Olanda.
Gunvor, fondată de prietenul și partenerul de afaceri al lui Putin
Gunvor Group Ltd, care ar urma să cumpere activele Lukoil din străinătate, este o companie de trading de mărfuri în domeniul energiei (petrol, gaze, LNG). Este înregistrată în Cipru şi are sediul principal de activitate la Geneva, Elveţia. Compania fost fondată în anul 2000 de către Gennady Timchenko, un oligarh rus apropiat de Vladimir Putin.
Timchenko a fondat compania alături de Torbjörn Törnqvist, un magnat al petrolului din Suedia.
În martie 2014, Timchenko a vândut toate participațiile către Törnqvist, în contextul unor sancțiuni impuse de SUA. Timchenko a fost sancționat de SUA în urma anexării Crimeii de către Rusia în 2014.
Potrivit unui raport din 2022, Törnqvist deținea 85,7% din acțiuni, restul fiind deținute de angajați, potrivit Hotnews.
În septembrie 2023, procurorii elvețieni au pus sub acuzare un fost angajat al companiei pentru mită plătită pentru a obține acces la piața petrolieră din Republica Congo. În urma unei anchete care a durat opt ani, compania a fost obligată să plătească 94 de milioane de franci elvețieni (94 de milioane de dolari) în 2019 pentru acuzațiile de luare de mită.
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Departamentului pentru Justiție al SUA, în martie 2024, compania Gunvor pledează vinovată pentru complot de mituire a unor oficiali ecuadorieni și este obligată să plătească peste 600 de milioane de dolari în sancțiuni penale.
În 2022, Pakistan State Oil Company Limited a câștigat un arbitraj împotriva Gunvor, în urma căruia a primit despăgubiri de 14,6 milioane dolari, pentru livrări de gaze supraevaluate.
Contextul sancțiunilor impuse Lukoil de către SUA
În ultimele zile, Lukoil a intrat sub incidența unui nou pachet de sancțiuni economice impuse de Statele Unite, în contextul războiului purtat de Rusia în Ucraina. Decizia Washingtonului vizează atât compania Lukoil, cât și Rosneft, cele mai mari două grupuri petroliere ruse.
Sancțiunile, anunțate pe 22 octombrie 2025, au ca scop restricționarea finanțării economiei ruse și a „mașinăriei de război a Kremlinului”. Departamentul Trezoreriei SUA a precizat că măsurile se extind asupra filialelor și partenerilor acestor companii, interzicând entităților americane și aliaților lor să deruleze tranzacții comerciale sau financiare cu Lukoil.
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a stabilit termenul de 21 noiembrie 2025 pentru închiderea sau vânzarea activelor internaționale deținute de compania rusă, sub riscul unor sancțiuni suplimentare.
Lukoil a confirmat ulterior că a început procesul de identificare a cumpărătorilor pentru activele din străinătate și a anunțat intenția de a-și vinde întreaga rețea internațională, inclusiv rafinăriile din România și Bulgaria.
Fostul director executiv al companiei, citat de publicația Politico, a estimat că măsura ar putea reduce veniturile Lukoil cu până la 30%, prin vânzarea a trei rafinării și a aproximativ jumătate dintre cele 5.000 de benzinării operate la nivel global.
Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a explicat că sancțiunile au fost introduse ca reacție la „refuzul președintelui rus Vladimir Putin de a pune capăt războiului din Ucraina” și a încurajat aliații europeni „să adopte măsuri similare”.
Pe fondul acestor restricții, mai multe companii energetice europene și asiatice, inclusiv grupuri din India și China, au suspendat sau redus semnificativ achizițiile de țiței rusesc. În paralel, guvernele din România, Bulgaria, Olanda și Slovacia analizează scenarii pentru transferul sau închiderea activelor Lukoil aflate pe teritoriul lor.
Lukoil a transmis că va respecta cerințele OFAC și că, dacă va fi necesar, va solicita prelungirea licenței temporare pentru a permite finalizarea tranzacțiilor în curs, inclusiv cea cu Gunvor Group.
Lukoil deține în România Rafinăria Petrotel și 320 de stații de distribuție carburanți dispuse pe întreg teritoriul țării, în care sunt circa 4.000 de angajați.

















































