Dmitri Medvedev, virulent la adresa Germaniei: „Merită o lovitură directă asupra tuturor fabricilor de echipament militar destinate Ucrainei”
Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a transmis miercuri, 2 septembrie, că Germania „merită un atac direct asupra tuturor instalaţiilor germane care produc echipament militar” pentru Ucraina.

Într-o ieşire furioasă pe Telegram, Medvedev a părut, de asemenea, să sugereze că trenul care transportă lideri europeni la Kiev ar putea deveni ţinta unor atacuri ruseşti, dacă Ucraina şi-ar pune în aplicare ameninţările privind închiderea spaţiului aerian deasupra Rusiei, scrie News.ro.
„Berlinul a acuzat Rusia de un atac nedovedit asupra aeroportului din Leipzig. Având în vedere orientarea neonazistă şi extrem de rusofobă a actualei conduceri a Germaniei, această diversiune inventată reprezintă cea mai uşoară pedeapsă pentru păcatele lor.
Ei merită o lovitură directă asupra tuturor fabricilor germane de echipament militar destinate clicii banderoviste. Şi, foarte probabil, şi asupra altor locuri din Berlin”, a scris Dmitri Medvedev pe Telegram.
Medvedev a afirmat că Vladimir Putin a calificat deja amenințările lui Zelenski la adresa aviației civile din Rusia drept o „încercare a regimului banderovist de a comite terorism de stat”.
„Cu teroriştii nu se poartă negocieri, iar acţiunile lor sunt întâmpinate cu represalii. Şi, de asemenea, orice act de terorism are sponsori. În acest moment, aceştia sunt şefii de stat din ţările occidentale, în primul rând din Europa. Iar aceştia călătoresc adesea la Kiev cu trenul…", a menţionat Medvedev, lăsând sugestiv puncte de suspensie la final.
Guvernul german a atribuit oficial Rusiei responsabilitatea pentru incidentul de la Leipzig, în care o dronă încărcată cu explozibili a fost descoperită în apropierea unui avion cargo ucrainean pe aeroportul Leipzig/Halle.
Berlinul a anunțat ulterior o serie de măsuri împotriva Moscovei. Printre acestea se numără închiderea Consulatului General al Rusiei din Bonn și renunțarea la planurile de construire a unui „Russisches Haus” – Casa a Rusiei – la Berlin.
Putin a sugerat că acuzațiile la adresa Moscovei ar avea legătură cu situația politică internă dificilă din Germania.
„Există probleme evidente în economie, companiile se închid, oamenii își pierd locurile de muncă, iar nivelul de trai scade. Nu este clar de ce se întâmplă toate acestea. Singura explicație ar fi că trebuie să se opună Rusiei agresive. Dar unde sunt dovezile?”, a declarat Putin.




















































