Adolescentă de 15 ani, umilită, amenințată și bătută de trei fete. Două dintre ele au fost arestate după apariția imaginilor în spațiul public
O adolescentă în vârstă de 15 ani din Mangalia a fost umilită, agresată și amenințată de trei tinere, iar imaginile cu incidentul au fost distribuite pe rețelele sociale. Una dintre agresoare a fost arestată preventiv, iar o alta a fost plasată în arest la domiciliu.

Polițiștii s-au autosesizat au deschis o anchetă imediat ce filmarea a apărut în spațiul public și au identificat toate persoanele implicate, relatează Constanța News.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, verificările au arătat că agresiunea a avut loc în municipiul Mangalia, iar victima a fost lovită și amenințată de alte tinere.
Oamenii legii deschis un dosar penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și amenințare.
Ce măsuri au fost luate împotriva agresoarelor
În urma cercetărilor, o tânără de 19 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Față de o altă agresoare, în vârstă de 16 ani, a fost luată măsura arestului la domiciliu, tot pentru 30 de zile.
Poliția a anunțat că o a treia fată, de 14 ani, este de asemenea vizată de anchetă, urmând ca la finalul investigațiilor să fie stabilite măsurile legale care se impun.
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța avertizează asupra comportamentelor violente promovate pe rețelele sociale și recomandă părinților să monitorizeze activitatea online a copiilor și să mențină un dialog constant cu aceștia.
Polițiștii îi încurajează pe cei care sunt victime sau martori ai unor acte de violență să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau, în caz de urgență, să sune la 112.
Amintim că, în urmă cu mai puțin de o săptămână, polițiștii din Bacău au deschis o anchetă după ce pe o rețea de socializare a apărut un videoclip în care două adolescente se agresează fizic pe o stradă din municipiu.
În luna februarie a acestui an, o adolescentă de 15 ani a fost transportată la spital după ce a fost lovită și înțepată cu un briceag de o colegă de aceeași vârstă, într-un parc din centrul Ploieștiului. Agresiunea a fost premeditată de fostul iubit al victimei, care i-a dat briceagul agresoarei și a asistat la atac.
Anul trecut, o elevă din municipiul Dorohoi a fost bătută de o colegă de liceu după ce a ieșit de la cursuri.




















































