Ce strategie urmărește Rusia în politica externă? „Teoria haosului”, spune politologul Anton Barbașin

Mult timp, abordarea Rusiei în politica externă a fost explicată prin ideea multipolarității – convingerea că dominația globală a Statelor Unite trebuie contrabalansată. Totuși, această lentilă nu oferă o explicație completă pentru acțiunile Moscovei din ultimii ani, inclusiv declanșarea războiului din Ucraina și refuzul de a negocia pacea. În interiorul cercurilor intelectuale apropiate Kremlinului a câștigat însă teren o altă paradigmă: așa-numita „Teorie a haosului”, dezvoltată de experți asociați Clubului Valdai.

În interiorul cercurilor intelectuale apropiate Kremlinului a câștigat teren „Teoria haosului”

Într-o analiză pentru proiectul Riddle,și preluată de publicația rusă Meduza, politologul Anton Barbașin examinează această viziune și modul în care ea încearcă să ofere un cadru coerent politicii externe a Rusiei.

Elementele esențiale ale „Teoriei haosului”

Potrivit autorilor apropiați Clubului Valdai, haosul din relațiile internaționale este un fenomen natural și inevitabil, care urmează prăbușirii centrelor tradiționale de putere. În această interpretare, nici vechea bipolaritate nu a reapărut, nici multipolaritatea nu a produs reguli general acceptate.

„Evoluția mediului internațional ne conduce spre o configurație până acum marginală în dezbatere – o lume fără poli, caracterizată prin schimbări rapide, competiție generalizată și declinul instituțiilor consacrate”, notează autorii raportului Valdai „Viața într-o lume care se destramă”.

Teoreticienii vorbesc despre sfârșitul ordinii unipolare, dar și al arhitecturii post-Ialta ori chiar post-Vestfalia. „Vechiul sistem nu mai există. Unul nou nu s-a conturat încă și nu este clar cum ar trebui să arate”, afirmă ei.

1. Primul postulat: vechea ordine nu mai poate fi restaurată

Din această perspectivă, Occidentul – principalul apărător al vechiului sistem – va fi, în cele din urmă, forțat să accepte că menținerea lui este imposibilă. Această constatare ar urma să deschidă spațiul pentru negocieri privind noi forme de cooperare cu Rusia și cu statele din afara blocului occidental.

Teoria nu cere distrugerea accelerată a vechilor instituții, dar susține că încercările de stabilizare sunt ineficiente și, adesea, contraproductive.

2. Al doilea postulat: haosul nu poate fi controlat

În opinia autorilor Valdai, lumea a intrat într-o epocă a deciziilor unilaterale, în care capacitatea de adaptare devine mai importantă decât stabilitatea. Într-un astfel de mediu, câștigă statele capabile să reacționeze rapid, să-și ajusteze interesele și să modifice regulile atunci când este necesar.

„Pe primul plan nu se mai află restabilirea controlului, ci siguranța operațională pentru state”, subliniază autorii.

3. Al treilea postulat: „fiecare pentru sine”

În acest registru, alianțele rigide își pierd relevanța. Rusia își adaptează parteneriatele în funcție de circumstanțe – de la sprijinul pentru regimul Assad la flexibilitatea pozițiilor în Siria sau modul de gestionare a tensiunilor dintre Iran și Israel. În același spirit se înscriu și noile acorduri cu Coreea de Nord.

Nu există angajamente permanente; orice poziție este negociabilă dacă balanța avantajelor se modifică.

4. Al patrulea postulat: sfârșitul universalismului moral

„Universalismul și ideea de justiție au încetat să existe”, afirmă teoreticienii.

În această logică, moralitatea nu mai reprezintă un criteriu al deciziei politice. Consecința este legitimizarea sprijinului pentru regimuri autoritare sau atacuri asupra infrastructurii civile, inclusiv în Ucraina.

În viitoarea ordine internațională, spun autorii, nu va exista „partea corectă a istoriei”, ceea ce elimină orice constrângeri normative.

Tot în această direcție se înscrie și ideea „statului-civilizație”, promovată de Vladimir Putin, potrivit căreia Rusia nu trebuie să se alinieze nici regulilor occidentale, nici celor orientale, ci să urmeze un cod propriu, definit de conducerea actuală.

5. Al cincilea postulat: forța militară ca garanție a supraviețuirii

În interpretarea Valdai, intensificarea conflictelor este inevitabilă pe măsură ce lumea se reconfigurează. Normele juridice și instituțiile internaționale vor juca un rol tot mai redus, iar soluționarea disputelor va depinde de capacitatea militară a statelor.

Normalizarea războiului – inclusiv discuțiile despre utilizarea armelor nucleare – este prezentată ca parte a unei noi realități. „Există convingerea că războiul este posibil, întrebarea fiind cum sunt minimizate pierderile”, spun autorii.

Aplicarea teoriei în politica externă a Rusiei

Documentele publicate anual la evenimente ale Clubului Valdai, unde participă și președintele rus, sunt concepute pentru a oferi o bază ideologică direcțiilor deja asumate de politica externă a Moscovei.

În acest cadru, anexarea Crimeei și încălcarea normelor internaționale nu mai sunt prezentate drept decizii ale conducerii ruse, ci drept consecințe naturale ale „haosului” global.

Teoria sugerează, de asemenea, că în noua realitate internațională, astfel de acțiuni ar putea fi, în timp, acceptate, iar sancțiunile occidentale ar ajunge să fie revizuite sau anulate.

Paralel, conceptul justifică militarizarea permanentă a societății, a cărei extindere nu este legată doar de războiul din Ucraina, ci de necesitatea menținerii securității interne și a rezistenței la influențele Occidentului.

În acest sens, drepturile omului și libertățile civile sunt reinterpretate prin prisma „interesului național”, așa cum îl definește actuala conducere.

„Teoria haosului” îndeplinește trei funcții: descrie schimbările deja produse în politica externă, furnizează o justificare intelectuală pentru ele și oferă un cadru flexibil care permite adaptarea la noi situații fără constrângeri normative.

Deși nu presupune renunțarea la toate structurile internaționale – inclusiv la dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU – această doctrină nu lasă loc pentru concesii în privința obiectivelor urmărite de Rusia, în special în Ucraina.

În același timp, Moscova va continua să promoveze ideea unei restructurări profunde a arhitecturii europene și globale de securitate, în linie cu premisele „Teoriei haosului”.