Video Tancuri ascunse în containere maritime. Un nou nivel al „șopronizării” armatei ruse pe front

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata rusă pare să fi dus improvizația militară la un nou nivel. Pe rețelele sociale au apărut imagini care arată tancuri acoperite cu containere maritime, folosite drept protecție improvizată pe câmpul de luptă — o continuare a construcțiilor artizanale deja cunoscute pe front sub numele de „șoproane” sau „grătare”.

tanc container2 jpg

Imaginile, de calitate slabă, fac dificilă identificarea exactă a tipului de blindat. Totuși, potrivit publicației ucrainene Militarnîi, anumite detalii ale părții din spate sugerează că ar putea fi vorba despre un tanc de tip T-80BVM.

În filmări pot fi observate cel puțin două tancuri pe care containerele au fost montate direct pe șasiu. În partea frontală a acestora au fost decupate deschideri pentru țeava tunului, iar deasupra a fost instalată o plasă metalică. Aceasta ar putea oferi un minim de protecție împotriva dronelor, însă eficiența ei rămâne discutabilă.

Partea din spate a containerelor pare să fi rămas aproape neschimbată față de forma originală. Pe laterale se observă decupaje improvizate pentru sistemul de evacuare, probabil pentru a preveni acumularea gazelor arse în interior. Cu toate acestea, construcția nu dispune de elemente suplimentare de protecție activă sau pasivă. Șasiul tancului rămâne expus, iar pe acoperiș nu sunt vizibile sisteme de război electronic.

Analiștii militari subliniază că un container maritim standard are o grosime a pereților de doar 1,5–2 milimetri și este fabricat din oțel corten, un material conceput pentru rezistență la coroziune, nu pentru protecție balistică. Cu alte cuvinte, acest tip de „blindaj” poate fi perforat cu ușurință de arme de calibru mic, fragmente de obuze de artilerie sau muniții lansate de drone.

Un container maritim cântărește, în mod normal, aproximativ 2,2 tone. În cazul acestor improvizații, greutatea este probabil mai mică, deoarece părți din podea și din față au fost eliminate. Chiar și așa, adăugarea unei astfel de structuri afectează mobilitatea tancului fără a-i oferi o protecție reală.

Pentru experți, imaginile confirmă nu doar lipsa de soluții tehnologice eficiente, ci și degradarea capacităților industriale ale Rusiei, care recurge tot mai des la improvizații rudimentare pentru a-și proteja tehnica de luptă într-un război dominat de drone și muniții de precizie.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite