Cine este Ninel Peia, senatorul care cere suspendarea președintelui. Teorii conspiraționiste, omisiuni în CV și un incident lămurit de soție

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ninel Peia, senatorul care a anunțat că strânge semnături pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, este un adept al teoriilor conspiraționiste. De-a lungul activității sale de parlamentar a ieșit în evidență prin scandaluri și limbaj ofensator, însă isprăvile sale nu se opresc aici. 

Ninel Peia, un parlamentar controversat. FOTO FB Ninel Peia
Ninel Peia, un parlamentar controversat. FOTO FB Ninel Peia

În cererea adresată președinților Senatului și Camerei Deputaților, semnată de senatorul Ninel Peia (Grupul PACE - Întâi România), se precizează că declarațiile lui Nicușor Dan constituie o ingerință într-un organ constituțional independent și subminează separația puterilor în stat:

Președintele a făcut declarații publice prin care a contestat autoritatea și deciziile CSM. Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat intenția de a organiza un referendum adresat membrilor sistemului judiciar, vizând modul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)”.

Într-un portret al senatorului făcut de Antena3, se arată că Peia este un binecunoscut al grupării „excentrice" din Parlamentul României în ultimele două mandate.

Promovat de PSD, apoi exclus din partid, în 2016, după ce a declarat că vaccinurile îi îmbolnăvesc pe copii, Peia a înfiinţat un partid de extremă dreapta, apoi s-a alăturat AUR şi SOS, însă, ulterior, a fost dat afară şi de Diana Şoşoacă. A înfiinţat grupul parlamentar PACE, care are 11 membri și este format în principal din senatori care au părăsit SOS.

Peia s-a născut 1969, ceea ce înseamnă că avea 20 de ani la Revoluţie, însă în CV-ul său nu se regăsesc studiile avute înainte de 1989, nici unde a lucrat, dacă a lucrat, în timpul regimului comunist.

Susţinător ar teoriilor conspiraţioniste şi protagonist al unor scandaluri politice, Peia a ieșit în evidență de mai multe ori.

Uniunea Salvați România a cerut recent conducerii Senatului să îl sancționeze după ce a jignit-o pe senatoarea USR Ruxandra Cibu.

 „Doamna Ruxandra Cibu, am impresia că atunci când mama dvs. a fost însărcinată cu dvs., a fost foarte, foarte răcită. Și din această cauză, cred că a luat prea mult paracetamol. Dimineața, la prânz și seara”, a spus Peia în Senat.

Despre George Simion, Peia a susținut că are „suficiente informaţii” strânse despre faptul că orientarea sa sexuală nu e deloc tradiţională”.

„Îi cer lui George Simion să-şi recunoască orientarea sa homosexuală”, a scris, pe Facebook, parlamentarul. 

Tot lui Simion i-a cerut să spună dacă „este ofiţer acoperit al SIE sau dacă este ofiţer acoperit al altor servicii străine”.

„Un plan diabolic, care ar fi dus la spargerea ţării în trei republici“

Despre tragedia de la Colectiv, Peia a susținut că a fost un „incendiu criminal şi nu un accident nenorocit“:

„Un plan diabolic, care ar fi dus la spargerea ţării în trei republici“, a spus senatorul.

SPP i-a anunţat dispariţia

Și în 2019, anul în care a candidat la alegerile prezidenţiale, Ninel Peia a ieșit în evidență după ce a dispărut în miez de noapte. A fost găsit a o mânăstire din Moldova.

Incidentul a fost clarificat de soţia lui Ninel Peia, care a spus, la Antena 3 CNN: „Nu vă îngrijoraţi, dispare des".

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite