Maia Sandu convoacă CNS. Pe agendă, amenințările hibride cu care se confruntă Republica Moldova
0Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă ședința Consiliului Național de Securitate în data 2 decembrie, iar printre temele discutate se numără amenințările hibride cu care se confruntă țara, conform Administrației Prezidențiale de la Chișinău.

În cadrul ședinței, membrii Consiliului Național de Securitate (CNS) vor examina ,,riscurile de securitate informațională și cibernetică, fenomenul finanțării ilegale, precum și măsurile de consolidare a rezilienței statului și societății în fața amenințărilor hibride și a campaniilor de dezinformare și manipulare îndreptate împotriva Republicii Moldova”.
După ședința CNS, lidera de la Chișinău va susține o conferință de presă, începând cu ora 16:30, au mai informat responsabilii Administrației Prezidențiale.























































