Femeie blocată într-o fântână de 15 metri, salvată de voluntari și localnici înainte de venirea forțelor de intervenție
0O femeie a căzut într-o fântână din satul Banca, județul Vaslui, joi dimineață, în prima zi de Crăciun. Mai multe echipaje de intervenție s-au mobilizat la fața locului, inclusiv o ambulanță și un echipaj de alpiniști.

Fântâna în care a căzut femeia este confecționată din tuburi, are un diametru de aproximativ 80 de centimetri și o adâncime de circa 15 metri. Din fericire, femeia nu a căzut în apă, însă a rămas blocată în interiorul fântânii.
„Persoană ( femeie ) căzută într-o fântână ( caracteristici fântână : confecţionată din tuburi cu diametru ce cca 80 cm, cu adâncimea de aproximativ 15 metri)”, a transmis ISU Vaslui.
Conform autorităților, femeia era conștientă și comunica cu salvatorii. Inițial, către locul incidentului au fost trimise echipaje ISU, o ambulanță, fiind alertat și echipajul de alpiniști din cadrul Detașamentului Vaslui.
Până la sosirea acestora, femeia a fost extrasă din fântână, în stare de conștiență, de către membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Banca, cu sprijinul mai multor cetățeni din localitate.
În urma intervenției rapide a localnicilor, forțele ISU au fost întoarse la bază, la fața locului deplasându-se doar ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean, pentru evaluarea medicală a femeii.























































