Video Imagini greu de privit într-un spital din Republica Moldova. Ministrul Sănătății, în lacrimi: „Mi-e rușine”

0
0
Publicat:

Ministrul Sănătății din Republica Moldova, Emil Ceban, a izbucnit în lacrimi în timpul unei vizite la Spitalul Clinic din Bălți, după ce a inspectat blocul alimentar al instituției și a constatat condițiile în care este pregătită hrana pentru pacienți. Vizibil emoționat, ministrul a declarat că situația este inacceptabilă și că îi este rușine că trebuie să intervină pentru a rezolva probleme care nu ar fi trebuit să existe. 

Ministrul Sănătății din Republica Moldova, în lacrimi. FOTO: captură video Facebook
Ministrul Sănătății din Republica Moldova, în lacrimi. FOTO: captură video Facebook

„Vreau să vă spun că mie mi-i rușine și am emoții fiind academician, lucrând o viață, să vin să vă rezolv întrebarea de ospătărie”, a declarat Emil Ceban în cadrul unei ședințe cu angajații spitalului.

Ministrul a afirmat că responsabilitatea aparține celor care au permis, de-a lungul anilor, degradarea blocului alimentar, în condițiile în care în instituție au fost investite milioane de lei.

„Chestiile acestea nu pot fi tolerate până la urmă, deci igiena, siguranța alimentelor, siguranța pacienților este cel mai important, de aici se investesc milioane, dar de aici sunt lucruri elementare, necesare, nu se fac de când este spitalul, aceste lucruri nu pot fi tolerate”, a mai spus acesta, conform imaginilor video surprinse de TVN Moldova.

Vizita ministrului a avut loc la o zi după ce pe rețelele de socializare au fost publicate imagini care arătau condițiile precare din secția de prelucrare a alimentelor a spitalului.

În urma controlului, Emil Ceban a dispus încetarea detașării lui Iurie Osoianu din funcția de director interimar al Spitalului Clinic din Bălți. Acesta va reveni la conducerea Spitalului Raional Fălești, iar interimatul va fi preluat de Vladimir Pascaru, scrie sursa citată.

Noul director interimar a declarat că va încerca, împreună cu echipa spitalului, să remedieze problemele existente și să readucă unitatea medicală la standardele necesare.

„O să mă strădui să-mi îndeplinesc obligațiunile funcționale, o să ne străduim, colectivul este bun, foarte bun, este unul dintre cele mai mari Spitale, atâtea edificii, probleme sunt, diferite perioade au fost, finanțările erau diferite, o să ne străduim să aducem Spitalul la ceea ce trebuie să fie”, a spus Vladimir Pascaru.

Conducerea spitalului a anunțat că instituția se află în căutarea unei companii care să realizeze proiectarea lucrărilor de modernizare a blocului alimentar.

Până la începerea lucrărilor, spitalul va achiziționa în regim de urgență servicii de catering pentru a asigura hrana pacienților internați.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite