România numără zilele până la oprirea Unității 2 de la Cernavodă. Ce au reușit explozia de pe Dunăre și cele patru barje: „Vedem mâine dimineață efectele” | adevarul.ro

Video România numără zilele până la oprirea Unității 2 de la Cernavodă. Ce au reușit explozia de pe Dunăre și cele patru barje: „Vedem mâine dimineață efectele”

Publicat:
0
1 live

Scăderea debitului Dunării pune în dificultate funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Unitatea 2 este singura aflată acum în exploatare, după oprirea controlată a Unității 1, iar specialiștii monitorizează permanent nivelul apei și parametrii echipamentelor.

Centrala Nucleară de la Cernavodă. FOTO: Mediafax
Centrala Nucleară de la Cernavodă. FOTO: Mediafax

Directorul sucursalei CNE Cernavodă, Romeo Urjan, a declarat că, fără intervențiile realizate pe brațul Bala, Unitatea 2 ar mai putea funcționa aproximativ cinci zile, după care nivelul Dunării ar putea impune oprirea reactorului.

„Prognoza noastră ne spune că în următoarele cinci zile oprim fără măsurile de la Bala, iar cu măsurile de la Bala mai putem funcționa câteva zile. Nu pot să spun exact câte, două, trei, patru zile, deocamdată este o aproximație. Vedem mâine dimineață efectele. Ar putea fi mai mult”, a explicat Romeo Urjan la Antena 3 CNN.

În prezent, la Centrala Nucleară de la Cernavodă funcționează doar Unitatea 2.

„Centrala Nucleară de la Cernavodă funcționează în momentul de față cu Unitatea 2, în funcțiune normală, la putere nominală. Unitatea 1 a fost oprită în mod controlat din cauza nivelului scăzut pe Dunăre. Unitatea 2 funcționează la parametri normali”, a precizat directorul CNE Cernavodă.

Stânca Pârjoala și barjele de pe brațul Bala, soluții temporare

Autoritățile au intervenit pe Dunăre prin detonarea stâncii Pârjoala și pregătirea amplasării a patru barje pe brațul Bala, măsuri menite să crească debitul apei către zona Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Efectele detonării stâncii nu sunt vizibile imediat, ci după aproximativ 20-24 de ore, timpul necesar pentru ca modificările produse în amonte să se propage până la centrală.

Explozia s-a petrecut la 60 de kilometri de noi. La o viteză a apei de 3 kilometri pe oră, durează cam 20-24 de ore până să vedem efectele. Mâine dimineață vom vedea efectele. Ne așteptăm la o ridicare de nivel de 7-8 centimetri. Ar mai aduce câteva zile de funcționare suplimentar față de prognoza pe care o avem în momentul de față”, a explicat directorul CNE Cernavodă.

România cumpără energie din Ucraina: Măsura luată de Nuclearelectrica după oprirea Unității 1 de la Cernavodă

Sursa video: MApN

CNE Cernavodă: Nu există motive de îngrijorare

Conducerea centralei susține că situația este monitorizată permanent și că exploatarea se desfășoară în condiții de siguranță. Acesta a adăugat că Unitatea 2 funcționează în prezent fără probleme.

„Centrala funcționează normal, regim 24 din 24. Conducerea executivă se întâlnește zilnic pentru comandamentul pentru această situație de criză. În momentul de față nu sunt motive de îngrijorare”, a afirmat Romeo Urjan.

Directorul CNE Cernavodă a amintit că o situație asemănătoare a mai fost înregistrată în anul 2003, când centrala funcționa cu o singură unitate, iar aceasta a fost oprită timp de aproximativ o lună din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile.

Debitul fluviului se apropie de un minim istoric

Potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în data de 7 august debitul Dunării la intrarea în România ar putea coborî sub pragul de 1.400 de metri cubi pe secundă, valoare care depășește minimul istoric înregistrat în august 2003.

În prezent, debitul Dunării la intrarea în țară este de 1.500 mc/s, de aproximativ trei ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie (4.700 mc/s) și cu mult sub media lunii august (3.900 mc/s). Față de aceeași perioadă a anului trecut, debitul este cu aproximativ 25% mai mic, în august 2025 fiind înregistrată o valoare de 2.000 mc/s.

Scăderea debitului se reflectă și în nivelul apei în zona Cernavodă, unde Dunărea se află la cota -218 centimetri, susține Apele Române.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite