Și-a ținut mama moartă într-un congelator timp de trei ani și i-a încasat pensia de peste 78.000 de lire. Polițiștii au găsit flori și o felicitare lângă trup | adevarul.ro

Video Și-a ținut mama moartă într-un congelator timp de trei ani și i-a încasat pensia de peste 78.000 de lire. Polițiștii au găsit flori și o felicitare lângă trup

Publicat:
0
1 live

Descoperire macabră într-o locuință din Marea Britanie. Trupul unei femei de 89 de ani a fost găsit într-un congelator, înconjurat de flori și o felicitare, după ce fiul ei a continuat să încaseze peste 78.000 de lire din pensie și beneficii sociale.

Christopher Phillips a fost condamnat la închisoare FOTO: X
Christopher Phillips a fost condamnat la închisoare FOTO: X

Christopher Phillips, în vârstă de 60 de ani, a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare după ce și-a ascuns mama decedată într-un congelator, timp de trei ani, și nu a anunțat autoritățile despre moartea acesteia.

Bărbatul a pledat vinovat pentru împiedicarea înmormântării legale și decente a mamei sale, Silvia Phillips, în vârstă de 89 de ani, dar și pentru două infracțiuni de fraudă, după ce nu a informat Departamentul pentru Muncă și Pensii din Marea Britanie (Department for Work and Pensions), precum și Consiliul Local Bridgend despre deces.

Cazul a fost judecat la Curtea Coroanei din Merthyr Tydfil, unde instanța a stabilit pedeapsa pentru faptele comise, potrivit the independent.

A ascuns trupul în congelatorul din sufragerie

Potrivit anchetei, Christopher Phillips renunțase la locul de muncă pentru a avea grijă de mama sa în lunile dinaintea morții acesteia.

Silvia Phillips a murit pe 8 martie 2023, însă cauza decesului nu a fost stabilită.

După moartea femeii, fiul său a cumpărat un congelator tip ladă și a ascuns trupul acesteia în interior. Aparatul a fost ținut chiar în sufrageria locuinței familiei din Porthcawl, un oraș de pe coasta de sud a Țării Galilor.

Anchetatorii au făcut o descoperire surprinzătoare atunci când au găsit trupul femeii. Acesta era acoperit cu o pătură cu imprimeu leopard, iar lângă congelator se aflau trandafiri și o felicitare pe care scria: „Pentru mama, de la Christopher și Tina”. Tina era numele câinelui familiei.

Peste 78.000 de lire încasate ilegal

În perioada de după moartea mamei sale, Christopher Phillips a continuat să primească banii care îi erau destinați acesteia.

În total, bărbatul a încasat ilegal suma de 78.190,92 lire sterline, reprezentând pensie și alte beneficii sociale.

Instanța a stabilit că frauda a fost comisă prin faptul că acesta nu a declarat decesul femeii către instituțiile responsabile.

Judecătorul l-a condamnat pe Christopher Phillips la doi ani și patru luni de închisoare.

Autoritățile nu au stabilit că bărbatul ar fi avut vreo legătură cu moartea mamei sale, iar cauza decesului femeii de 89 de ani rămâne necunoscută.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite