FMI: Războiul din Ucraina a dus la creşterea necesităţii de finanţare externă a R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fondul Monetar International FMI FOTO Shutterstock
Fondul Monetar International FMI FOTO Shutterstock

Impactul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor internaţionale impuse Federaţiei Ruse şi Belarusului, inclusiv perturbarea comerţului, majorarea şi volatilizarea preţurilor la resursele energetice şi afluxul continuu al unui număr mare de refugiaţi, au afectat semnificativ Republica Moldova şi au dus la creşterea necesităţii de finanţare externă.

O declaraţie în acest sens a fost făcută de către directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kenji Okamura, la încheierea vizitei sale în Moldova, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Oficiului Reprezentantului permanent al FMI în Moldova.

Oficialul a menţionat că discuţiile cu refugiaţii din Ucraina pe parcursul vizitei în Moldova l-au ajutat să înţeleagă mai bine situaţia dificilă în care se află. „Am vizitat mai multe regiuni ale ţării şi peste tot am remarcat generozitatea poporului Moldovei, căldura şi ospitalitatea manifestate faţă de refugiaţi, o atitudine ce merită toate laudele. Fac un apel către comunitatea internaţională ca să susţină în continuare abordarea integrativă a Moldovei faţă de refugiaţi şi eforturile ţării de a avansa pe calea reformelor, în timp ce se confruntă cu o serie de crize”, a declarat reprezentantul FMI.

Kenji Okamura a subliniat prudenţa politicii bugetar-fiscale şi monetare şi reacţia rapidă a autorităţilor moldoveneşti la efectele negative cauzate de războiul din Ucraina şi creşterea inflaţiei. Oficialul a punctat că „în discuţiile cu autorităţile, el a salutat fermitatea cu care şi-au asumat sarcina de realizare a agendei de reforme ambiţioase în domeniul guvernanţei, precum şi măsurile întreprinse într-o manieră transparentă pentru a face faţă crizei din domeniul energetic. Aceste reforme sunt esenţiale pentru a crea condiţii favorabile pentru o creştere economică incluzivă şi durabilă”, a afirmat directorul adjunct.

Consiliul de directori executivi al FMI a aprobat pe 11 mai acordarea asistenţei financiare suplimentare pentru Republica Moldova. Suportul material va ajuta ţara să facă faţă provocărilor legate de războiul ruso-ucrainean. Banii vin să catalizeze acordarea de finanţări suplimentare din surse externe şi acordă sprijinul necesar populaţiei cele mai vulnerabile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite