Cristina Gherasimov va fi negociator-șef al Rep. Moldova pentru aderarea la UE. Cum arată CV-ul ministrului Afacerilor Europene
0Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că negociatorul-șef al țării sale pentur aderarea la UE va fi Cristina Gherasimov, care a preluat și portofoliul Afacerilor Europene. De asemenea, liderul de la Chișinău a vorbit și de alte mutări politice.
„Săptămâna aceasta am făcut câteva schimbări în echipa de miniștri. Vicepremierul Popescu pleacă din această funcție, dar va continua să asiste Guvernul în demersul nostru de integrare europeană. Acum, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, de ministru al Afacerilor Externe, și vom avea un nou membru al Guvernului: ministra pentru Afaceri Europene, Cristina Gherasimov, care va fi și negociatorul-șef pentru Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană”, este mesajul transmis de Dorin Recean, într-o intervenție pe pagina sa de Facebook.
Nicu Popescu, fost șef diplomației de la Chișinău, și-a anunțat demisia miercuri dimineața în cadrul unei conferințe de presă, susținând că va continua să contribuie la aderarea țării sale la Uniunea Europeană, dar fără a preciza din ce poziție va face acest lucru.
Cine e Cristina Gherasimov
Potrivit CV-ului său, Cristina Gherasimov a absolvit facultatea de Relații Internaționale din cadrul Universității de Stat din Moldova. Ulterior, a făcut un master în la Universitatea Wroclaw din Polonia și încă unul la Institutul European pentru Studii Internaționale Avansate. De asemenea, a făcut doctoratul în Științe Politice la Universitatea Rutgers din SUA.
De-a lungul anilor, Cristina Gherasimov a deținut mai multe funcții în instituții internaționale și la Universitatea Rurgers. În perioada ianuarie – octombrie 2021 a activat în calitate de consilier al președintei Maia Sandu în domeniul politicii externe. Ulterior a fost consilier prezidențial pe politică externă și integrarea europeană. A devenit secretar de stat la MAEIE pe 5 decembrie 2023.