Ce măsuri vrea să ia Guvernul de la Chișinău după atacul armat de la Aeroport

0
Publicat:

La două săptămâni de la atacul armat soldat cu doi morți, premierul a convocat ședința cu instituțiile responsabile de securitatea aerogării, venind cu mai multe solicitări către ele, între care fondarea unui centru de analiză și reacționare rapidă pe teritoriul instituției.

Premierul a convocat ședința în urma incidentului armat de la Aeroport. FOTO: Arhivă
Premierul a convocat ședința în urma incidentului armat de la Aeroport. FOTO: Arhivă

În cadrul întrunirii, șeful Cabinetului de miniștri din Republica Moldova, Dorin Recean, a audiat raportul instituțiilor responsabile de securitatea Aeroportului Internațional Chișinău, între care Ministerul Afacerilor Interne, cel al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Autoritatea Aeronautică Civilă și Serviciul de Informații și Securitate. 

Ulterior, Dorin Recean a înaintat solicitările:

,,Revizuirea în termen de 20 de zile a protocoalelor de securitate în Aeroport și în zona adiacentă.

Crearea unui centru de analiză și reacționare rapidă pe teritoriul instituției.

Ajustarea procedurii de patrulare activă în zona adiacentă Aeroportului.

Îmbunătățirea cadrului normativ legat de gestionarea persoanelor neadmise pe teritoriul Republicii Moldova.

Realizarea unei serii de simulări, conform unor scenarii create de contextul regional actual”, au informat reprezentanții Executivului. 

Și lidera de la Chișinău o convocat o ședință

Anterior, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat instituțiile responsabile de asigurarea securității și ordinii publice în urma cazului tragic.

,,La ședință instituțiile au raportat despre modul în care au acționat în ziua incidentului grav de la Aeroport, precum și despre implementarea unor măsuri sporite de securitate.Guvernul a informat despre ajutorul financiar care urmează să fie acordat familiilor”, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.

Incidentul armat a avut loc în seara zilei de 30 iunie în aerogara din capitala țării vecine unde cetăţeanului străin nu i-a fost permisă intrarea în țară, așa că acesta a luat arma unui om al legii, a deschis focul, ucigând un polițist de frontieră și un agent de securitate. 

Bărbatul, de 43 de ani, din Tadjikistan, s-a stins din viață câteva zile mai târziu, deces survenit în cadrul unui spital din Chișinău.

El a fost internat la scurt timp după comiterea dublului omor, fiind rănit după ce a refuzat negocierea cu forțele de ordine, iar acestea au fost nevoite să tragă mai multe focuri de armă pentru a-l mobiliza. 

Autorul atacului armat a părăsit ilegal țara sa, ajungând inițial în Uzbekistan, apoi în Turcia, iar de la Istanbul a zburat cu avionul la Chișinău, planificând să ajungă într-o țară europeană unde să se ascundă, potrivit informațiilor prezentate de autoritățile moldovene. 

Acestea au mai afirmat că ucigașul avea un trecut criminal vast, fiind judecat și condamnat la închisoare pentru o altă infracțiune gravă în Tadjikistan, dar a fost eliberat înainte de termen din pușcărie. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite