Atacau femei în stradă şi le deposedau de genţi. Trei tineri au fost reţinuţi pentru furturi comise în Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 ani şi 19 ani, originari din raioanele Ialoveni, Hînceşti şi Teleneşti, au fost reţinuţi de către oamenii legii. Ei sunt bănuiţi de comiterea jafurilor stradale în serie pe teritoriul Chişinăului. Până în prezent, la poliţie au făcut plângeri cinci femei, care au declarat că au fost jefuite de bunuri materiale în timp ce se deplasau pe stradă.

Infracţiunile de jaf au fost săvârşite pe parcursul lunii martie, iar victimele au fost deposedate doar de genţi, în care se aflau bani, telefoane mobile şi alte bunuri de preţ. 

Sumele pagubelor pricinuite ar fi de aproximativ 5.000 lei. În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi de investigaţii poliţiştii au constatat că victimele erau atacate violent prin surprindere pe timp de seară, în stradă sau în scara blocului de locuit, atunci când nu erau însoţite de alte persoane. Imediat după atac indivizii dispăreau în direcţii necunoscute.

Actualmente au fost iniţiate cauze penale pentru jaf în cadrul cărora sunt cercetaţi bănuiţii. Aceştia au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la cinci ani până la şapte ani. În urma percheziţiilor corporale au fost depistate câteva telefoane mobile a victimelor, iar o geantă sustrasă a fost depistată într-un parc, aruncată imediat după jaf.

Poliţia Capitalei a intensificat măsurile profilactice de combatere a criminalităţii stradale şi solicită cetăţenilor să alerteze imediat Serviciul specializat 902, atunci când au devenit victime sau martorii unei infracţiuni.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite