Lavrov și ministrul german de Externe, întâlnire secretă la ONU. O premieră de la invadarea Ucrainei
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, s-a întâlnit sâmbătă, 26 septembrie, la sediul Națiunilor Unite din New York, cu omologul său german, Johann Wadephul.

Este prima întrevedere la acest nivel între Moscova și Berlin de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit agențiilor internaționale de presă, potrivit Agerpres.
Context tensionat: acuzații privind o dronă explozivă și consulate închise
Discuțiile au avut loc într-un climat diplomatic extrem de tensionat, după ce Germania a acuzat Rusia că ar fi trimis, la începutul lunii august, o dronă încărcată cu explozibil către aeroportul din Leipzig.
În urma incidentului, cele două state și-au închis reciproc consulatele, marcând o deteriorare accentuată a relațiilor bilaterale .
Amintim că, la începutul acestei luni, ministrul de Externe rus a acuzat Germania că a început un „război real" împotriva Rusiei, ca urmare a acuzațiilor Berlinului privind implicarea Moscovei în incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig.
Lavrov nu s-a mai întâlnit cu un ministru german de externe din ianuarie 2022, când a purtat discuții cu Annalena Baerbock, cu puțin timp înainte de invazia din Ucraina.
Întâlnirea de sâmbătă a avut loc cu ușile închise, iar tema conflictului din Ucraina a fost, potrivit surselor diplomatice, inevitabil pe agenda discuțiilor.
Berlinul a cerut restricții stricte pentru presă
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, partea germană a solicitat ca accesul presei să fie complet restricționat și ca discuțiile să nu fie înregistrate. „inițiativa întâlnirii a aparținut Berlinului”, a precizat Zaharova, citată de agenția TASS.




















































