Fetița de 6 ani care a uimit lumea cu un cub Rubik: a doborât recordul mondial în 4,27 secunde | adevarul.ro

Video Fetița de 6 ani care a uimit lumea cu un cub Rubik: a doborât recordul mondial în 4,27 secunde

Publicat:
0
1 live

Mama fetiței de șase ani care a doborât recordul mondial feminin la rezolvarea cubului Rubik, cu o medie de puțin peste patru secunde, a declarat că performanța este un „vis devenit realitate” pentru fiica sa, care se antrenează până la trei ore pe zi pentru competiții.

cub rubik
Fetița a doborât recordul mondial în 4,27 secunde Foto: Imperfectspirituality.com

„A fost extrem de fericită și a simțit că toată munca ei a dat roade”, a declarat Lin Yangxi pentru The Guardian, referindu-se la performanța fiicei sale.

Lian Yunzhi, cunoscută sub numele de Zhizhi, a doborât recordul mondial feminin la proba 3x3, cu media celor mai bune rezolvări, în cadrul unui concurs de „speedcubing” organizat de World Cube Association la Guangzhou, pe 16 septembrie.

Fetița, originară din Chengdu, a rezolvat cubul într-un timp mediu de 4,27 secunde, depășind recordul de 4,52 secunde stabilit chiar de ea la începutul lunii. În unele încercări individuale, a reușit să rezolve cubul în mai puțin de patru secunde.

De la activitate extracuriculară la record mondial

Drumul lui Zhizhi de la pasionată de cub Rubik la vârsta de patru ani la deținătoare a recordului mondial a început când mama sa a înscris-o la cursuri de „speedcubing”, ca parte a celor „șapte sau opt” activități extracurriculare pe care le practica. Printre acestea se numărau dansul, pictura și gimnastica.

Lin a spus că rezolvarea cubului a ajutat-o să-și „îmbunătățească atenția, memoria, gândirea logică și orientarea spațială”.

Totuși, succesul lui Zhizhi la nivel mondial nu părea deloc inevitabil. După câteva luni de antrenament, fetița reușise să-și reducă timpul mediu la opt secunde, însă apoi a ajuns într-un punct în care progresul s-a oprit.

„Timp de aproximativ trei-patru luni, indiferent cât de mult se antrena, timpii ei nu se îmbunătățeau deloc”, a spus Lin. „Ca să fiu sinceră, atât noi, ca părinți, cât și copilul, am simțit atunci că vrem să renunțăm.”

Situația s-a schimbat însă după ce familia a găsit un antrenor specializat în Shanghai, iar Zhizhi a învățat peste 1.300 de formule pentru cubul Rubik. Ulterior, timpii săi s-au îmbunătățit „foarte repede”.

Până la șase ore de antrenament în weekend

Acum, Zhizhi își împarte timpul între antrenamentele pentru competițiile de „speedcubing” și grădiniță. În timpul săptămânii petrece între două și trei ore pe zi exersând, iar în weekend ajunge până la șase ore.

Lin a spus că cele mai multe weekenduri sunt dedicate competițiilor de „speedcubing”, care îi oferă lui Zhizhi ocazia să ia o pauză de la antrenamentele obișnuite și să-și vadă prietenii.

Top articole

Partenerii noștri