Taiwanul anunţă exerciţii militare „cu muniţie reală” marţi şi joi, în urma manevrelor militare ale Chinei

0
0
Taiwanul organizează exerciţii militare cu muniţie reală pentru a simula apărarea insulei de o invazie chineză FOTO AFP
Taiwanul organizează exerciţii militare cu muniţie reală pentru a simula apărarea insulei de o invazie chineză FOTO AFP

Taiwanul urmează să organizeze săptămâna aceasta exerciţii militare - cu muniţie reală - de simulare a apărării insulei de o invazie chineză, anunţă luni oficiali, în contextul în care China efectuează noi exerciţii militare în zona insulei, relatează AFP.

”Ne vom antrena să respingem atacuri inamice simulate împotriva Taiwanului”, declară AFP un purtător de cuvânt al celui de-al 8-lea Corp de armată, Lou Woei-jye.

Forţe taiwaneze urmează să se antreneze marţi şi joi - în a înfrunta debarcări, în regiunea Pingtung, în sudul extrem, anunţă armata taiwaneză.

Sute de militari şi aproximativ 40 de obuziere urmează să fie desfăşurate în cadrul acestor exerciţii, potrivit armatei.

Taiwanul, o insulă democratică şi autonomă, trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii a Chinei, care-şi consideră vecinul o parte a teritoriului chinez pe care să o recupereze într-o bună zi, prin forţă, dacă este necesar.

Beijingul a ignorat avertismentele

Beijingul a ignorat îndemnuri de a pune capăt unor exerciţii militare care au durat mai multe zile, în jurul insulei, şi a continuat luni exerciţii aeriene şi maritime comune, în urma unei vizite, săptămâna trecută, a preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi la Taipei.

Lou Woei-jye precizează că aceste exerciţii taiwaneze erau programate şi că nu este vorba despre o reacţie faţă de exerciţiile chineze în curs.

Taiwanul organizează cu regularitate exerciţii militare care simulează o invazie chineză, iar luna trecută s-a antrenat să respingă atacuri de pe mare în cadrul unei ”operaţiuni de interceptare comună” în cele mai mari exerciţii militare anuale.

China este acuzată, în ultimele zile, de simularea unei blocade şi unei invazii a principalei insule din Taiwan prin exerciţiile sale, care urmau să se încheie iniţial duminică.

Beijingul s-a înfuriat din cauza vizitei lui Nancy Pelosi, oficialul american de cel mai înalt rang care a vizitat Taiwanul în ultimii 25 de ani, şi a întrerupt o serie de negocieri şi acorduri de cooperare cu Statele Unite în domeniile luptei împotriva modificărilor climatice şi apărării.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Conducerea militară rusă a suferit schimbări majore din cauza eşecurilor. Cum foloseşte armata rusă prizonierii?

Spitalele regionale. 17 ani de promisiuni, trei unităţi încă la stadiul de proiect. Cum a luat naştere ideea şi cum au plusat politicienii de la guvernare la guvernare

Mai multe - În lume

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite