Serviciile de informaţii americane afirmă că Rusia ar primi tehnologie militară din China

0
Publicat:

Un raport al serviciilor americane de informaţii, desecretizat joi, arată că China ajută Rusia să ocolească sancţiunile occidentale şi probabil furnizează Moscovei tehnologie militară sau cu dublă utilizare, militară şi civilă, transmite Reuters.

China a dezminţit de mai multe ori acuzaţiile FOTO Profimedia
China a dezminţit de mai multe ori acuzaţiile FOTO Profimedia

Evaluarea Biroului Directorului pentru Informaţiile Naţionale (ODNI) a fost publicată de comitetul permanent pentru informaţii al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

China a dezminţit de mai multe ori acuzaţiile că trimite Rusiei echipamente militare după invazia rusă în Ucraina, scrie Agerpres.

Informaţiile publicate joi se bazează pe date vamale referitoare la companii chineze din domeniul apărării. Printre componentele trimise ruşilor figurează echipamente de navigaţie, tehnologie de bruiaj şi piese pentru avioanele de luptă, arată raportul citat.

ODNI menţionează că China şi Rusia au decontat în monedă chineză o parte mai mare din comerţul bilateral, iar instituţiile financiare din ambele ţări folosesc tot mai mult sisteme autohtone de plată. China a importat din Rusia mai multă energie, inclusiv petrol şi gaze redirecţionate din Europa.

Mare parte din informaţiile respective provin din presă, a arătat Biroul, afirmând că „comunitatea de informaţii nu dispune de suficiente relatări pentru a evalua dacă Beijingul reprimă intenţionat controalele guvernului SUA pentru verificarea utilizatorilor finali".

Oficialităţi americane şi-ai exprimat deja îngrijorarea faţă de transferul unor echipamente „cu dublă utilizare" din China în Rusia, însă au recunoscut de mai multe ori că nu deţin dovezi privind livrarea unor ajutoare militare de tip letal.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite