Presa internaţională îl dă pe Băsescu câştigător în cursa cu Geoană | adevarul.ro

Presa internaţională îl dă pe Băsescu câştigător în cursa cu Geoană

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Presa internaţională anunţă că preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu a obţinut majoritatea voturilor în alegerile prezidenţiale de duminică, deşi aseară ziarele scriau despre lupta strânsă pe care au dus-o cei doi candidaţi, majoritatea dându-l pe Mircea Geoană învingător.

Totul pare acum diferit faţă de cum se anticipa duminică seara, când trei din patru institute de sondare a opiniei publice preziseseră o înfrângere a lui Traian Băsescu, şi doar unul singur îl dăduse la egalitate cu contracandidatul său, liderul social-democrat Mircea Geoană. Şi totuşi, luni dimineaţă, Biroul Electoral Central, a anunţat că Traian Băsescu are un uşor avans în faţa lui Geoană. Acum, luptătorul solitar trebuie să soluţioneze rapid criza guvernamentală, comentează postul german de televiziune ARD.

Situaţia de la acest scrutin prezidenţial a repetat situaţia din 2004. Şi atunci părea că Băsescu, care candida pentru prima dată la preşedinţia ţării, pierduse. Şi duminică seara, el şi-a anunţat victoria, pe când încă ultimele buletine de vot erau aruncate în urne. "Am învins exact la fel ca în 2004. Vă asigur că rezultatele sondajelor indicau încă de la ora 19 că l-am învins pe Mircea Geoană", a declarat Traian Băsescu duminică seara.

EFE: Numărătoarea parţială oficială a voturilor îl dă învingător pe Băsescu
    
Preşedintele în exerciţiu al României, Traian Băsescu, s-a impus în alegerile prezidenţiale de duminică, în faţa rivalului său de la Partidul Social Democrat (PSD), Mircea Geoană, transmite, luni, EFE.

Aceste rezultate oficiale furnizate de Biroul Electoral Central (BEC) contrazic practic primele sondaje realizate la ieşirea de la urne, care îi acordau victoria social-democratului Geoană, cu o diferenţă de două procente, comentează EFE.

Atât Băsescu, cât şi Geoană s-au proclamat duminică învingători, în cadrul unor alegeri care au înregistrat o participare de 58%, cifră foarte ridicată pentru o democraţie care în mod tradiţional absentează de la vot, cum este cea română.

AFP: Lovitură de teatru în alegerile prezidenţiale din România

Preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu, îl devansează pe rivalul său social-democrat, Mircea Geoană, la alegerile prezidenţiale, arată rezultatele parţiale oficiale publicate luni, relatează AFP.

Băsescu a obţinut 50,43% din voturi, faţă de 49,57% Geoană, după numărarea voturilor din 95,4% de voturi, a anunţat Biroul Electoral Central (BEC).

AFP subliniază că cei doi candidaţi sunt separaţi în prezent de circa 86.000 de voturi.

Agenţia  internaţională aminteşte că trei din patru exit-polluri îl creditaseră pe Geoană cu majoritatea voturilor, la o diferenţă de până la 3% de rivalul său, precizând că ambii candidaţi au revendicat victoria.

După ce l-a proclamat pe Geoană drept învingător detaşat, PSD a anunţat în cursul nopţii de dumnică spre luni un rezultat mai strâns, însă favorabil tot candidatului său, afirmă AFP.

Un oficial din această formaţiune, Viorel Hrebenciuc, a vorbit de "fraude şi nereguli" care ar fi marcat scrutinul, subliniind că le-a cerut reprezentanţilor săi din comisiile electorale locale că nu semneze procese verbale cu numărarea voturilor.

Contactată de AFP, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a desfăşurat 20 de observatori la scrutin, nu a vrut să comenteze informaţiile, subliniind că raportul său oficial va fi publicat în cursul zilei de luni.

"Nu dispunem de nimic concret care să dovedească o fraudă masivă", a declarat pentru agenţia internaţională preşedintele asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, subliniind încă că "nu are o viziune comnpletă", în condiţiile î care asociaţia sa a avut numai 1.400 de observatori pentru 21.000 de secţii. "Când ambii candidaţi au revendicat victoria, a fost clar că ar putea avea loc o luptă judiciară. Această luptă ar putea dura mai multe zile şi nu va fi, în mod clar, în favoarea formării rapide a unui guvern", a adăugat el.

Reuters şi Associated Press îl dau pe Băsescu, învingător

Şi agenţia Reuters anunţă că Traian Băsescu a obţinut 50,43% din voturi, faţă de 49,57% rivalul său Mircea Geoană, potrivit rezultatelor aproape finale.

La rândul său, Associated Press prezintă rezultatele anunţate de BEC după numărarea voturilor din 95,7% dintre secţii, amintind că atât Băsescu, cât şi Geoană au revendicat duminică victoria. De asemenea, agenţia precizează că trei exit-polluri l-au creditat cu Geoană cu un uşor avans.

Cotidianul francez Le Point şi Nouvel Observateur preiau ştirile AFP şi Reuters, iar agenţia China Nouă prezintă, de asemenea, rezultatele anunţate de BEC.

Despre alegerile din România, The New York Times scrie că ambele părţi îşi revendică victoria, astfel că această cursă pentru prezidenţiale a fost prea strânsă pentru a închide ziua de duminică cu o decizie finală.

Mircea Geoana, fostul ministru de Externe al României şi lider al social-democraţilor de stânga, s-a declarat câştigător după mai multe sondaje  l-au arătat ca fiind înaintea lui Traian Băsescu cu aproximativ 51 de procente din voturi. Dar, presedintele Traian Băsescu a refuzat să cedeze cursa, susţinând manipularea mass-media şi declarându-se învingătorul adevărat.

Drama alegerilor de noapte a venit după o campanie dură marcată de scandaluri şi atacuri politice

"Victoria este una pentru normalitate şi bun-simţ şi pentru toţi românii care-şi doresc o viaţă mai bună", a spus Mircea Geoana, în faţa unei mulţimi entuziaste de la sediul partidului. "Când toţi roomânii sunt uniţi, nimeni nu ne poate opri".

Pe de altă parte, scrie NYTimes, Traian Băsescu a declarat: "Nu, eu am câştigat. Este la fel ca în 2004".  Jurnaliştii au oferit opinia unei susţinătoare a partidului liberal-democrat: "Refuz să cred că românii, la 20 de ani de la revoluţie, pot vota cu pesediştii", a spus Cristina Adam, referindu-se la legătura "roşilor" cu foştii comunişti.

Jurnaliştii mai scriu că, pe parcursul zilei de votare, românii au declarat că au venit la vot duminică în căutarea schimbării şi pentru un minim de stabilitate politică într-un moment de tulburări economice.

Dar, în loc să se concentreze pe economie, care este de aşteptat să contract de 8.5 la sută în acest an într-o ţară care a căzut greu, ultima săptămână înainte de alegeri a fost dominată de un film de la campania pentru prezidenţiale din 2004, în care domnul Traian Băsescu părea că-l loveşte pe un  băiat peste faţă.

"Să fii agresiv, poate fi şi un lucru bun, dar nu tot timpul, cum a făcut-o Traian Băsescu în ultimii ani", a declarat Anamaria Essig, 35, un bucătar, care a spus că a votat pentru domnul Geoana, de dragul stabilităţii politice. "Nu se poate lucra aşa."

Mircea Geoană a promis să-l numească pe independentul Klaus Johannis, primarul popular al orasul transilvanean Sibiu, prim-ministru, care va conduce un guvern de coaliţie, dacă va fi ales.

IrishTimes.com: Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să accepte înfrângerea

Guvernul prim-ministrului Emil Boc s-a prăbuşit după un vot de neîncredere in luna octombrie. Instabilitatea politică a stagnat extrem de necesarele împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional, ca parte a unui pachet de ajutor de 30 miliarde dolari pentru economia ţării, au mai scris cei de la The New York Times.

De asemenea, jurnaliştii de la IrishTimes.com spun că Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să accepte înfrângerea, după ce sondajele l-au declarat câştigător pe adversarul său, Mircea Geoana, la o diferenţă foarte mică.  Traian Băsescu a ieşit învingător în primul tur, dar Mircea Geoană a primit voturile din partea candidatului Crin Antonescu, cel care a obţinut locul 3 acum două săptămâni. Astfel, cu suportul unei coaliţii, Geoană a reuşit să-l depăşească pe Traian Băsescu. "Împreună am câştigat", a spus Geaonă aseară, "Aceasta este o noapte frumoasă pentru democraţia României".  Pe de altă parte, Băsescu a spus că "atunci când voturile vor fi numărate corect", el va câştiga alegerile. 

Jurnaliştii scriu că misiunea noului preşedinte va fi una foarte dificilă, întrucât el trebuie să aleagă un prim-ministru care să formeze un guvern, ce trebuie să obţină avizul unui parlament împărţit.  El va trebui, de asemenea, să convingă acest guvern să menţină progamre sociale, să stimuleze economia ţării şi să obţină împrumutulk atât de necesar de la FMI.

Top articole

Partenerii noștri