OMS, îngrijorată de situația din zonele izolate ale Turciei

0
Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la zonele din Turcia din care nu au sosit veşti referitoare la urmările cutremurelor devastatoare produse luni.

Cutremur în Turcia FOTO AFP
Cutremur în Turcia FOTO AFP

„Autorităţile naţionale se vor concentra pe moment pe căutare şi salvare”, a declarat un purtător de cuvânt al OMS într-un comunicat transmis agenției de presă Reuters.

„Apoi ne vom aştepta la un necesar crescut de îngrijire a traumelor pentru tratarea răniţilor şi pentru sprijinirea întregului sistem sanitar din zonele afectate”, a precizat oficialul OMS.

Două cutremure puternice, cu magnitudini de 7,8, respectiv 7,5, au zguduit luni sudul Turciei şi nord-vestul Siriei. Un alt seism, cu magnitudinea 6,7, a avut loc în aceeaşi regiune.

Potrivit bilanțului provizoriu, peste 1.500 de persoane au murit în Turcia și în Siria în urma acestor cutremure.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite