Turcia, îngrozită: „Ajutați-ne!“. Apelul disperat al unui fost fotbalist legendar VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turcia a fost zguduită de un cutremur îngrozitor și, deocamdată, se fac primele evaluări după această tragedie. Firește, în acest context, și competițiile sportive au fost suspendate. Nici nu putea fi altfel, în condițiile în care, de pildă, formația Hatayspor, locul 14 din 19 în prima ligă, a fost grav afectată de cutremur.

Potrivit presei internaționale, mai mulți oficiali și jucători ai clubului au fost scoși, între timp, de sub dărâmături, la Hatay, regiune puternic afectată de cutremur. În acest context, a venit și apelul disperat lansat de antrenorul echipei, Volkan Demirel (41 de ani). Fostul mare portar, jucător de echipa națională, acesta a cerut ajutorul imediat al autorităților, îngrozit de ce vede în jurul său.

Volkan Demirel, în lacrimi, în timpul apelului său. FOTO: Twitter
Volkan Demirel, în lacrimi, în timpul apelului său. FOTO: Twitter

Aici e numai suferință, au murit mulți oameni. Vă rog, ajutați-ne! Trimiteți salvări! Nu putem să-i găsim pe cei apropiați. Nu putem face prea multe singuri. Situația e foarte grea și nu doar la Hatay, ci peste tot, în jur. Vă rog, ajutați-ne, pentru numele lui Dumnezeu“, a spus Demirel într-o filmare difuzată de posturile din Turcia, dar și de presa internațională.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite