Video Momentul emoționant în care un băiat israelian se reîntâlnește cu tatăl său, după schimbul de ostatici dintre Israel și Hamas VIDEO
0A fost bucurie și ușurare când ostaticii israelieni eliberați de Hamas s-au reunit vineri cu familiile lor,conform bbc.
Ohad Munder, în vârstă de nouă ani, a alergat pe holul Centrului medical pentru copii Schneider din Petah Tikv către tatăl său. Înregistrarea video difuzată de spital arată, de asemenea, cum mama sa, Keren, și bunica Ruthi se reunesc cu familia lor, după ce au fost reținute de Hamas timp de șapte săptămâni.

Paisprezece ostatici deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza urmează să fie eliberaţi sâmbătă în schimbul a 42 de deţinuţi palestinieni, în a doua zi a unui acord între Israel şi gruparea islamistă palestiniană care cuprinde şi o încetare a focului în Fâşia Gaza, potrivit unor responsabili israelieni.
Acordul de încetarea focului de patru zile - care poate fi extins- obţinut miercuri de Qatar cu sprijinul SUA şi al Egiptului, prevede eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi în Fâşia Gaza şi a 150 de palestinieni deţinuţi în închisorile israeliene.
Primii 24 de ostatici - 13 israelieni, zece thailandezi şi un filipinez -au sosit apoi în Israel prin Egipt. Israelul a eliberat la rândul său 39 de palestinieni deţinuţi în închisorile sale.