Lukaşenko este cel învins

După toate cele întâmplate de la alegerile prezidenţiale din decembrie încoace, relaţiile între Uniunea Europeană şi liderul din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, nu pot rămâne ca până acum, ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut.

A promis că va invita observatori internaţionali la alegerile din 19 decembrie şi s-a ţinut de cuvânt. A promis că va acorda Opoziţiei din Belarus mai mult spaţiu de exprimare în timpul campaniei electorale şi s-a observat o îmbunătăţire a situaţiei. Uniunea Europeană a răspuns suspendând sancţiunile şi cu o ofertă generoasă de dialog politic - condiţionat -, cu o cooperare economică şi nu în ultimul rând cu o ofertă de asistenţă financiară. Ar fi fost în interesul amândurora, şi al UE, şi al poporului din Belarus, ca lucrurile să continue pe acest făgaş. Şi apoi totul s-a schimbat.

Procesul de votare s-a derulat în ordine, însă numărarea buletinelor s-a transformat într-un fel de şaradă. Rapoartele observatorilor independenţi la alegeri au calificat procesul de numărare a voturilor drept „slab" sau „foarte slab" în aproape jumătate din secţiile de votare din Belarus, unde le-a fost acceptată prezenţa. Curând, a devenit evident că exista un ordin ca voturile să nu fie numărate şi să fie furnizat un rezultat al scrutinului decis înainte ca el să aibă loc. Nu există nicio posibilitate de a afla adevăratul rezultat al alegerilor. Însă este clar că rezultatele anunţate nu au niciun fel de legitimare democratică.

Probabil că Lukaşenko înţelesese că nu va primi cele 50% din sufragii, cu ajutorul cărora ar fi evitat un al doilea tur de scrutin împotriva singurului candidat al Opoziţiei. Candidaţii Opoziţiei au fost bătuţi şi arestaţi. Unor procese de formă le-au urmat verdicte fără niciun fel de bază legală. Deţinuţii politici au devenit noua realitate, represiunea - o politică de stat. Unde se va ajunge? UE se bazează pe valorile drepturilor omului, ale democraţiei şi pe litera legii. Nu va rămâne indiferentă la încălcarea tuturor acestor valori în partea sa de lume.

Un comentariu al miniştrilor de Externe Carl Bildt (Suedia), Karel Schwarzenberg (Cehia), Radek Sikorski (Polonia) şi Guido Westerwelle (Germania).