„E o farsă, nu-i așa?” Mașina zburătoare Tesla a lui Elon Musk stârnește uimire și neîncredere
Noul Tesla Roadster face acrobații în aer și rulează cu susul în jos, potrivit demonstrației prezentate de Elon Musk. Pe rețelele sociale, însă, reacţiile la „maşina zburătoare” au fost împărţite şi entuziasmul s-a amestecat cu scepticismul.

La evenimentul organizat joi, 15 octombrie, la centrul de testare SpaceX din McGregor, Texas, Elon Musk a prezentat o demonstrație neobișnuită pentru un automobil. Un Tesla Roadster s-a ridicat în aer, s-a răsturnat și a revenit pe sol, iar într-o altă probă a rulat cu susul în jos pe o rampă metalică. Imaginile au fost distribuite rapid pe internet, unde unii au privit demonstrația cu entuziasm, în timp ce alții s-au întrebat dacă mașina poate face cu adevărat tot ceea ce promite compania, potrivit DailyMail.
„Mașinile zburătoare sunt reale”, a declarat Musk, explicând că automobilul are sisteme de control al altitudinii și propulsoare, inclusiv unele montate în partea din spate. „Practic, poate zbura ca o rachetă și poate executa rostogoliri și acrobații nebunești”.
„E o farsă, nu-i așa?”
Marques Brownlee, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din domeniul tehnologiei, a reacționat cu neîncredere la anunțul lui Musk.
„E o farsă, nu-i așa?”, a întrebat el, punând sub semnul întrebării posibilitatea ca un automobil de peste 1.800 de kilograme să execute salturi și rostogoliri în aer, să atingă viteze de peste 610 km/h și să ajungă în producție în 2028, așa cum susține susţine Elon Musk.
Scepticismul său pornește tocmai de la amploarea promisiunilor: nu este vorba doar despre o mașină foarte rapidă, ci despre un vehicul care ar trebui să combine performanțele unui automobil sport cu manevre care până acum țineau mai degrabă de filmele SF.
Și alți utilizatori au pus la îndoială autenticitatea demonstrației.
„Frate, asta nu pare deloc reală. N-are cum!”, a scris unul dintre ei.
Altul a ironizat posibilele costuri și riscuri: „Viață reală, dacă ignori gravitația, asigurarea și prețul anvelopelor”.
„Companiile de asigurări auto o să se c*** pe ele”, a fost un alt comentariu care a strânit amuzament.
Alți internauți s-au întrebat ce s-ar întâmpla dacă șoferul ar apăsa butonul greșit sau ar încerca să transporte cafea și bagaje în timpul unei asemenea manevre. Au existat și glume despre riscul unor traumatisme craniene.
„Trăim într-o simulare. Dovada numărul unu”, a scris un utilizator, în timp ce un altul a comentat: „E ca și cum am privi Blade Runner 2049 devenind realitate în 2026”.
„Sunt absolut fără cuvinte. Nici în cele mai îndrăznețe vise nu mi-aș fi imaginat că voi trăi ziua în care vom avea mașini zburătoare”, s-a arătat entuziasmat un internaut.
Demonstrația companiei Tesla a fost comentată de și de nume importante din industria tehnologiei.
Demis Hassabis i-a transmis lui Musk: „Felicitări uriașe, @elonmusk! O realizare incredibilă. Mașinile din Blade Runner sunt pe drum...”. La rândul său, Sundar Pichai a scris: „Versiunea cu FSD [sistemul de conducere complet autonomă] va fi ceva special :) Felicitări!”.
Mașina zburătoare care decolează vertical. Dean Owen, un om de afaceri din Kentucky, a devenit al doilea posesor al unui BlackFlyPe lângă spectaculozitatea acrobaţiilor maşinii zburătoare a lui Elon Musk, unii internauți au remarcat utilizările practice ale unui asemenea automobil: ar putea fi extrem de util în traficul aglomerat sau ar putea deveni mașina perfectă pentru următorul film cu James Bond. Alții au glumit afirmând că ar fi vehiculul ideal pentru o evadare după un jaf.
Ce performanțe promite Tesla Roadster
Potrivit informațiilor prezentate de companie, Roadsterul ar urma să accelereze de la zero la 97 km/h în aproximativ 0,81 secunde și să atingă o viteză maximă de circa 370 km/h.
Pentru manevrele spectaculoase, automobilul ar urma să folosească propulsoare inspirate de tehnologia SpaceX. Un alt sistem, montat sub mașină, ar genera o forță de apăsare de până la 2G, permițându-i să rămână lipită de o rampă metalică inclusiv atunci când rulează cu susul în jos.
Şi pentru a demonstra că toate acestea sunt posibile, în demonstrație, Roadsterul s-a apropiat de un șir de mașini parcate, a sărit peste ele și a aterizat din nou pe sol. Într-o altă probă, a pornit de pe loc, s-a ridicat în aer, s-a răsucit și a revenit pe sol, în timp ce în jurul său se ridica fum.
Elon Musk a admis că automobilul ar putea să nu fie legal în toate țările sau regiunile.
„Nu sunt sigur că va fi neapărat legală în toate jurisdicțiile, dar va exista un astfel de automobil pe care cineva îl va putea deține”, a spus el.
Cât costă rezervarea și când ar putea începe producția
Tesla anunță că vrea să înceapă producția Roadsterului în 2028. Compania a prezentat trei variante, pentru care solicită depozite de rezervare diferite.
Versiunea Performance presupune un depozit rambursabil de 50.000 de dolari şi ar urma să aibă elemente aerodinamice active și un sistem de aspirație cu mai multe moduri de funcționare.
Accident între două mașini zburătoare, în timpul unui spectacol aerian în ChinaPentru versiunea Thrust, depozitul este de 250.000 de dolari, iar preţul include propulsoare suplimentare pentru accelerare.
Cea de-a treia variantă, Rocket, este disponibilă numai pe bază de invitație și are un singur loc. Potrivit descrierii Tesla, aceasta include dotările versiunilor Performance și Thrust, precum și un sistem complet de zbor.
Elon Musk vorbește despre mașini zburătoare de ani buni
Ideea de a echipa un Tesla Roadster cu propulsoare nu este nouă. În 2018, Musk a anunțat că un pachet dezvoltat împreună cu SpaceX urma să includă propulsoare cu aer comprimat, menite să îmbunătățească accelerația, manevrabilitatea și performanțele mașinii. La acel moment, el a sugerat chiar că sistemul ar putea permite vehiculului să plutească.
Cu un an înainte, în 2017, Musk recunoștea că îi plac vehiculele zburătoare, dar se îndoia că acestea vor putea deveni o soluție practică la scară largă: „Evident, îmi plac lucrurile care zboară. Dar este greu de imaginat că mașina zburătoare ar putea deveni o soluție aplicabilă la scară largă”.
El atrăgea atunci atenția și asupra riscurilor pentru oamenii aflați la sol. „Dacă cineva nu-și întreține mașina zburătoare, s-ar putea desprinde un capac de roată și te-ar putea decapita”, sau „Nivelul tău de anxietate nu va scădea dacă ai lucruri foarte grele zburând pe deasupra capului”, avertiza Elon Musk.




















































