Ce mai caută România în Africa

România participă la cel de-al treilea summit UE-Africa, găzduit de Libia

România este unul dintre cele 27 state europene participante la cel de-al III-lea Summit UE-Africa, organizat în perioada 29-30 noiembrie 2010, la Tripoli, capitala Libiei. Înainte de 1989, România avea o politică africană proprie. Acum, Bucureştiul încearcă să recupereze spaţiul  pierdut folosind mai ales formulele de dialog şi cooperare dintre Uniune şi Africa. Ministrul Afacerilor Externe explică despre ce cooperare mai poat

România are interese pentru stabilitatea şi prosperitatea partenerilor săi, nu numai în vecinătatea imediată - în cea vestică şi cea din Balcani - dar şi în vecinătatea sudică a Uniunii din care facem parte, şi ea apropiată prin intermediul Mării Negre şi a Mării Mediterane. Prin Uniunea Europeană ne învecinăm practic cu Africa de Nord. Trebuie să învăţăm, la 3 ani de la integrarea europeană, să gândim mai amplu, mai global, de pe postamentul mai înalt al apartenenţei la o organizaţie regională cu acoperire geografică mondială.
 
Planul de Acţiune care va fi adoptat la summit-ul de la Tripoli conţine ambiţii şi obiective, mecanisme şi modalităţi de aplicare comun asumate şi împărtăşite de ţările din cele două continente. Sperăm ca aceste acţiuni să producă efecte cât mai curând, efecte tangibile pentru populaţia din ţările noastre. Să nu uităm că relaţia strategică dintre UE şi Africa se fondează şi pe un atu demografic cardinal: este vorba de un spaţiu care reuneşte 1.5 miliarde de oameni.

O relaţie solidă între UE şi Africa sau la nivel bilateral între oricare dintre ţări trebuie să funcţioneze ca o relaţie de parteneriat. Aceasta este şi logica în care se înscrie summitul de la Tripoli, prin încercarea de a identifica căile de depăşire a  stadiului actual al relaţiilor bazate preponderent pe asistenţă pentru dezvoltare.
 
România este dispusă şi pregătită să reia relaţiile  tradiţionale de cooperare cu ţările africane, în noul context european din care facem parte. În afară de încurajarea şi sprijinirea companiilor private româneşti interesate în extinderea activităţii lor în Africa, un aspect important pentru România este reprezentat de reluarea programelor educaţionale şi de pregătire profesională pentru studenţi din Africa, recurgând, de această dată, şi la fonduri, programe şi mecanisme de finanţare create de Uniunea Europeană special în acest scop.
 
Pentru a menţiona doar o singură zonă de interes care se află în imediata vecinătate a României, ne putem referi la resursele imense de energie din Africa ce pot fi integrate în reţelele europene existente. În acest context, proiectele concrete dezvoltate în zona bazinului Mării Negre pentru producţia de energie solară şi eoliană merită cu siguranţă să fie examinate. Acestea pot fi făcute să funcţioneze împreună cu reţelele africane existente sau viitoare.
Investiţiile în tehnologiile nepoluante joacă un rol crucial în lupta împotriva schimbărilor climatice. Eficienţa energetică şi tehnologiile nepoluante pot aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi, permiţând creşterea economică şi reducerea schimbărilor climatice, o caracteristică de cea mai mare importanţă pentru continentul african, în condiţiile în care deficitul alimentar datorat condiţiilor climatice extreme este o realitate dureroasă într-un număr de ţări, în special cele situate în regiunea Sahel.
 
Implicarea României pe continentul african
 
Relaţiile ţării noastre cu statele africane au fost foarte dezvoltate în trecut. Câteva mii de profesori români au contribuit la şcolarizarea tinerilor în ţări precum Maroc, Algeria, Libia, RD Congo, Guineea, Africa Centrală. În unele ţări africane, primele instituţii de învăţământ au fost înfiinţate şi conduse de profesori şi specialişti români.

De asemenea, specialiştii români au contribuit la realizarea a numeroase obiective industriale din Africa: construcţii civile în Nigeria, Ghana, Libia, Maroc, Algeria, exploatări miniere şi petroliere în Nigeria, Senegal, Burundi, Zambia, Kenya, culturi agricole în Mozambic, Libia, Africa Centrală, R. Congo, RD Congo, foraje de apă în Zambia, Maroc, Libia, Tunisia, construcţii aeroportuare în Senegal, Mozambic, Maroc, construcţii de drumuri în Ghana, Libia, Maroc, Nigeria.

După 1990, relaţiile cu statele Africii, cu precădere cu cele sub-sahariene, structurate solid înainte de anul 1989, au cunoscut, în mod obiectiv, o diminuare considerabilă, în contextul noilor priorităţi de politică externă ale României, şi anume: integrarea euro-atlantică şi europeană. Relaţiile economice şi comerciale au suferit unele modificări impuse de orientarea spre economia de piaţă şi preferinţa către partenerii occidentali sau apropriaţi geografic.

Totuşi, din punct de vedere al relaţiilor bilaterale ale României, există (cel puţin) două paliere: Nordul Africii/ ţările arabe şi Africa „neagră”. Evoluţia şi conţinutul relaţiilor bilaterale cu aceste grupuri de ţări sunt diferite. În timp ce România a continuat să aibă relaţii extinse cu ţările din primul grup, contactele cu majoritatea ţărilor din Africa Sub-sahariană s-au contractat în ultimii 20 de ani. În ultima perioadă se manifestă însă un interes vizibil al operatorilor economici români de a reveni pe pieţele africane. De asemenea,  numeroşi experţi români sunt angajaţi în ţări africane, prin intermediul unor companii multinaţionale occidentale.
 
În 2009, s-a înregistrat un volum al schimburilor comerciale cu ţările din Africa şi Orientul Mijlociu de aproape 3 miliarde de dolari. Desigur că potenţialul acestor zone excede suma invocată, dar este totuşi o bază concretă, pe care ne concentrăm în prezent să o extindem. Mult blamata criză economică mondială poate oferi şi stimulente încurajatoare. Criza poate fi surmontată de companiile româneşti dacă vor încerca mai hotărât - iar noi le susţinem prin intermediul misiunilor diplomatice - să reintre sau să cucerească noi pieţe, unele mai puţin afectate de criză. Regiunile Africii şi a Orientului Mijlociu sunt zone cu resurse impresionante, zone unde avem o prezenţă tradiţională şi o imagine bună.

 Teodor Baconschi este ministrul Afacerilor Externe.