Aterizare cu emoţii pentru preşedintele Bulgariei
0Avionul în care se afla preşedintele bulgar Georgi Pîrvanov a aterizat de urgenţă în insulele Azore, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat agenţia de ştiri Focus.
Avionul în care se afla preşedintele bulgar Georgi Pîrvanov a aterizat de urgenţă în insulele Azore, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat agenţia de ştiri Focus. Preşedintele bulgar urma să se deplaseze în Mexic pentru o vizită oficială, însă un motor s-a defectat după ce a lovit o pasăre.
Avionul făcuse iniţial o escală pentru realimentare în insulele Azore, dar la scurt timp după decolare piloţii au semnalat defecţiunea. Aparatul a fost nevoit să zboare în jurul aeroportului peste trei ore pentru a consuma carburantul înainte să aterizeze din nou. În urma acestui incident, preşedintele Bulgariei şi-a amânat vizita în Mexic.
Delegaţia bulgară a părăsit Insulele Azore cu destinaţia Lisabona, la bordul unui avion portughez, după care a revenit în Bulgaria ieri-seară, cu un avion al companiei naţionale Bulgaria Air. Insulele Azore se află în Oceanul Atlantic, la o distanţă de circa 1.500 km de Portugalia. Potrivit Focus News, a fost demarată o anchetă pentru stabilirea cauzelor accidentului. Incidentul nu l-a speriat pe preşedintele Pîrvanov, care a glumit spunând: "Acum, jurnaliştii au despre ce să scrie".























































