„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale | adevarul.ro

„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale

Publicat:
0
1 live

Rusia caută vulnerabilitățile Marii Britanii și ar putea folosi împotriva ei, chiar din prima zi a unui eventual conflict, propria tactică pe care britanicii au aplicat-o în trecut, în timpul războaielor: tăierea cablurilor transatlantice. Avertismentul aparține șefului Marinei Regale britanice, potrivit publicației The Times.

Amiralul Gwyn Jenkins
Amiralul Gwyn Jenkins Foto: X@GenGJenkinsRM

Amiralul Sir Gwyn Jenkins a declarat, în cadrul unui discurs susținut miercuri, cu ușile închise, că Marea Britanie se confruntă cu amenințări de o amploare nemaiîntâlnită de la Războiul Rece încoace și trebuie să își sporească nivelul de pregătire pentru un eventual conflict.

Potrivit acestuia, Marina Regală trebuie să creeze de urgență forțe navale hibride mai mari, mai letale și tot mai mult bazate pe drone, pentru a asigura apărarea Regatului Unit.

În discursul intitulat „Bătălia pentru Atlantic”, susținut la un simpozion al Departamentului de Cercetări Navale, Jenkins a spus că Moscova sondează, testează și cartografiază fundul mării, forțând flota britanică să mobilizeze, în medie, două nave militare pe săptămână pentru supravegherea navelor rusești și a așa-numitei „flote-fantomă”.

Amiralul a subliniat că infrastructura subacvatică de importanță critică - cabluri, conducte și rețele energetice - este greu de controlat, dificil de reparat rapid și joacă un rol tot mai important pentru reziliența unui stat.

„Infrastructura subacvatică critică face acum parte din peisajul strategic (...) În ziua în care Marea Britanie a declarat război Germaniei, aliații au tăiat cablurile ei telegrafice transatlantice. Mă rog ca acest lucru să nu se repete, dar dacă ne vom afla din nou în stare de război, știm că adversarii noștri vor încerca să folosească aceeași tactică împotriva noastră”, a afirmat Jenkins.

Ofițeri de rang înalt din cadrul Marinei Regale sunt tot mai îngrijorați de faptul că opinia publică nu conștientizează pe deplin importanța mării pentru securitatea națională.

La începutul Primului Război Mondial, Marea Britanie deținea cea mai dezvoltată rețea de cabluri telegrafice subacvatice și tot ea a fost prima care a folosit tehnica tăierii acestora. Una dintre primele acțiuni ale britanicilor, odată intrați în război, a fost tăierea liniilor de cablu ale Germaniei, ceea ce a obligat autoritățile germane să se bazeze pe stațiile lor radio de mare distanță.

Jenkins, aflat în plin proces de transformare a Marinei Regale într-o forță hibridă, cu tot mai multe nave autonome, cu echipaj și fără echipaj, a spus că apărarea Atlanticului și a Extremului Nord trebuie să devină o prioritate la nivel național.

Ne confruntăm cu amenințări de un nivel nemaivăzut de la Războiul Rece încoace

„Rusia ne caută punctele slabe. Ne confruntăm cu amenințări de un nivel nemaivăzut de la Războiul Rece încoace. Cea mai mare amenințare la adresa securității noastre astăzi este Rusia. Iar această amenințare se resimte cel mai acut în spațiul maritim — în Atlanticul de Nord și în Extremul Nord”, a spus el.

Jenkins a avertizat că Rusia dispune în continuare de submarine moderne, tot mai greu de depistat, de armament de mare precizie și rază lungă de acțiune, precum și de sisteme specializate, concepute pentru a opera la adâncimi mari.

Potrivit acestuia, Rusia își intensifică activitatea în spațiul maritim britanic, iar forțele armate ale regatului alocă tot mai mult timp și resurse pentru supravegherea navelor rusești și a „flotei-fantomă”. În medie, pentru această misiune sunt mobilizate acum două nave militare ale Marinei Regale în fiecare săptămână.

Rusia caută să obțină un avantaj în «zona gri»

„Rusia sondează, testează și cartografiază. Caută să obțină un avantaj în «zona gri», în special în jurul infrastructurii subacvatice critice, de care depind societățile moderne. Iar printre aliații occidentali ai Ucrainei, Rusia ne consideră unul dintre cei mai mari inamici ai săi”, a mai spus Jenkins.

Pentru implementarea conceptului de flotă hibridă, Jenkins a primit finanțare de cel puțin 1,7 miliarde de dolari pentru următorii patru ani, deși este probabil ca punerea în aplicare a planurilor sale, în anii următori, să necesite o creștere semnificativă a bugetului alocat.

În primăvara acestui an, aliații din NATO au forțat mai multe submarine rusești să părăsească o zonă din apele arctice, situată în apropierea îndepărtatului arhipelag Svalbard, unde acestea încercau să desfășoare o armă secretă de sabotaj, concepută pentru a scoate din funcțiune cablurile subacvatice fără a lăsa urme evidente de implicare.

Doi oficiali occidentali au relatat agenției Reuters detalii despre această operațiune secretă rusească, desfășurată de Direcția Principală pentru Cercetări în Adâncuri (GUGI) a Rusiei, care a folosit vehicule submersibile de mare adâncime pentru a simula desfășurarea acestei tehnologii distructive sofisticate.

Marea Britanie a participat la o operațiune comună alături de Norvegia și Statele Unite, în cadrul căreia aliații au monitorizat și au contracarat submarinele rusești pe mare.

Top articole

Partenerii noștri