Preşedintele francez Macron, despre intențiile lui Vladimir Putin: „Nu vrea pace”, ci o „capitulare a Ucrainei”
0Emmanuel Macron a afirmat că Putin „nu vrea pace, ci o capitulare” a Ucrainei. Orice discuții despre viitorul țării trebuie să îi implice pe ucraineni și pe europeni. Înaintea întâlnirii de la Washington între Donald Trump și Volodimir Zelenski, Macron a instat pe crearea unui front unit.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat duminica aceasta că omologul său rus Vladimir Putin „nu vrea pace", ci o „capitulare" a Ucrainei, la finalul unei reuniuni prin videoconferinţă cu membrii "coaliţiei de voinţă" ce reuneşte aliaţii Kievului, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Cu o zi înainte de o întrevedere între preşedintele american Donald Trump şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, luni la Washington, la care Macron şi mai mulţi responsabili europeni ar urma de asemenea să participe, „dorinţa noastră este de a prezenta un front unit între europeni şi ucraineni", precum şi de a-i întreba pe americani "în ce măsură" sunt ei gata să contribuie la garanţiile de securitate ce vor fi oferite Ucrainei într-un acord de pace, a declarat preşedintele francez.
Garanțiile de securitate pentru Ucraina, discutate în cadrul unui acord de pace
Problema garanţiilor de securitate pentru Ucraina este în centrul elaborării unui eventual acord de pace, pentru că acestea ar avea drept scop să descurajeze Rusia să atace din nou Ucraina.
Macron s-a arătat prudent cu privire la posibilitatea avansată de Donald Trump de a face să beneficieze Kievul de protecţii similare celor ale NATO, fără ca Ucraina să devină membră a organizaţiei. "Cred că un articol teoretic nu este suficient. Problema care se pune este substanţa", a estimat el.
„Cum să ne asigurăm în mod colectiv că ordinea internaţională este respectată şi că securitatea noastră a tuturor este protejată, pentru că este vorba de securitatea europenilor şi a Franţei", a mai declarat preşedintele francez de la reşedinţa sa de vară din Fort de Bregancon, în sud-estul Franţei, după peste două ore de reuniune prin videoconferinţă a "Coaliţiei de Voinţă".
„Nu pot exista discuţii teritoriale asupra Ucrainei fără ucraineni" şi, "în acelaşi fel, nu pot exista discuţii asupra securităţii europenilor fără ei", a adăugat Macron, cerând ca europenii să fie invitaţi la viitoarele summituri asupra Ucrainei.
„Noi mergem mâine (la Washington) nu doar pentru a-l însoţi pe preşedintele ucrainean, noi mergem acolo pentru a apăra interesele europenilor", a subliniat liderul francez.
Președintele american Donald Trump a invitat liderii europeni la întâlnirea de luni de la Casa Albă. Cine se mai alătură delegației europene
Liderii europeni sunt invitați să participe luni la întâlnirea cu președintele SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, la Casa Albă, a relatat sâmbătă New York Times, citând doi oficiali europeni de rang înalt, potrivit theguradian.com.
Întâlnirea are loc după summitul dintre Trump și președintele rus Vladimir Putin, desfășurat vineri în Alaska, despre care Washingtonul a declarat că a adus „progrese importante”, însă fără a se ajunge la un acord pentru încheierea conflictului din Ucraina.