Premierul Slovaciei, Robert Fico: „Unele state NATO și UE iau în considerare acorduri bilaterale pentru a trimite trupe în Ucraina”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi membri NATO şi din Uniunea Europeană iau în considerare trimiterea de soldaţi în Ucraina pe o bază bilaterală, a declarat luni prim-ministrul slovac Robert Fico, citat de Reuters.

Robert Fico, prim-ministru al Slovaciei Foto EPA EFE
Robert Fico, prim-ministru al Slovaciei Foto EPA EFE

Robert Fico, un premier care se opune de mult timp livrărilor militare către Ucraina şi care a adoptat o poziţie considerată de unii critici drept pro-rusă, nu a oferit detalii, iar alţi lideri europeni nu au comentat deocamdată remarcile sale.

El s-a exprimat înaintea unei întâlniri a liderilor europeni la Paris, la care urmează să participe în cursul acestei zile, precizând că Slovacia nu va face un astfel de pas, dar va respecta decizia țărilor NATO care sunt de acord să trimită trupe în Ucraina.

Fico a precizat că unele state membre NATO permit posibilitatea prezenței trupelor NATO pe teritoriu în urma unui acord bilateral între acestea și Ucraina. Nu este clar ce sarcini vor îndeplini acestea în Ucraina, întrucât materialul este clasificat, a precizat premierul slovac.

„Mă voi limita să spun că aceste teze (în pregătirea reuniunii de la Paris – n.r.) implică faptul că un număr de state membre ale NATO şi UE iau în considerare că îşi vor trimite trupe în Ucraina pe o bază bilaterală”, a declarat Fico, într-un briefing televizat, în urma unei reuniuni a Consiliului de securitate al Slovaciei.

„Nu pot spune în ce scop şi ce ar trebui să facă acolo”, a spus el, adăugând că Slovacia, membră a UE şi NATO, nu va trimite soldaţi în Ucraina.

Acesta a subliniat că țara sa nu va oferi asistență militară Ucrainei, deoarece "conflictul nu are o soluție militară".

El a menționat, de asemenea, că Bratislava se va concentra pe ajutoarele civile și neletale și va continua să asiste Ucraina în deminare. Slovacia nu va trimite nicio armă sau muniție în Ucraina.

Oficialul guvernamental a criticat țările din Europa și NATO pentru faptul că tezele dinaintea întâlnirii de la Paris nu menționează cuvântul „pace”, ci vorbesc constant despre război.

Potrivit acestuia, posibila desfășurare a trupelor este pe deplin de competența Consiliului Național al Slovaciei, care ar trebui să aprobe o astfel de rezoluție la recomandarea guvernului.

"O controlăm pe deplin. Vedem riscuri uriașe de securitate în acordurile bilaterale dintre statele membre ale UE și Ucraina", a spus premierul.

„Pentru mine, întâlnirea de astăzi este o confirmare că strategia Occidentului a eșuat complet când vine vorba de Ucraina”, a adăugat Fico.

Premierul slovac a mai spus că la Paris va fi discutată "o nouă calitate, un nou volum de sprijin pentru Ucraina în perioada următoare". În opinia sa, tezele reuniunii indică faptul că "lucrurile în Ucraina nu merg așa cum se așteptau".

Aproximativ 20 de lideri de pe continent, inclusiv președintele Klaus Iohannis și premierul Fico, se reunesc la Paris, pentru a-i trimite preşedintelui rus Vladimir Putin un mesaj de hotărâre europeană în privința Ucrainei şi pentru a contracara discursul Kremlinului, potrivit căruia Rusia este obligată să câştige un război care intră acum în al treilea an, a anunţat Franţa.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a invitat pe liderii europeni la Palatul Elysee pentru o întâlnire de lucru anunţată recent din cauza a ceea ce consilierii săi spun că este o escaladare a agresiunii ruse în ultimele săptămâni.

Fico a spus că organizarea întâlnirii arată că strategia Occidentului cu privire la Ucraina a eşuat.

El a adăugat că va lua parte într-un spirit constructiv, deşi materialul pentru discuţii l-a făcut să simtă „un fior pe şira spinării”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite