Papa Francisc vine cu precizări despre declarația sa privind „marea Rusie” care a scandalizat Ucraina

0
Publicat:

Suveranul pontif spune că atunci când a evocat "marea Rusie" într-un discurs pronunţat luna trecută, care a stârnit indignare în Ucraina, s-a referit la bogata tradiţie culturală a Rusiei.

Papa Francisc FOTO arhivă Adevărul
Papa Francisc FOTO arhivă Adevărul

Într-un discurs video adresat unui grup de tineri catolici adunaţi într-o biserica din Sankt Petersburg pe 25 august, papa Francisc le-a spus acestora că „sunt moştenitori ai marii Rusii: marea Rusie a sfinţilor, a domnitorilor, marea Rusie a lui Petru cel Mare, a Ecaterinei cea Mare, a acelui mare imperiu iluminist, de mare cultură şi mare umanitate."

Cuvintele papei care lăudau istoria Rusiei au fost criticate de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleg Nikolenko, care a considerat că apără „imperialismul rus".

„Nu mă gândeam la imperialism când am spus asta, vorbeam despre cultură", a spus papa luni, la bordul avionului care îl aducea înapoi la Vatican la sfârşitul unei călătorii în Mongolia. El le-a spus jurnaliştilor care îl însoţeau că mesajul său este acela că tinerii ruşi ar trebui să-şi „îmbrăţişeze moştenirea".

„Cultura rusă este de o mare frumuseţe şi profunzime, iar problemele politice nu o reduc la nimic", a mai spus el. „Ei au cunoscut ani politici întunecaţi, însă moştenirea rămâne", a mai spus suveranul pontif.

Papa Francisc face apel în mod constant la pace în Ucraina, deşi în primele luni după invazia rusă din februarie 2022 a atras critici pentru că nu a calificat Moscova drept agresor.

La începutul acestui an, el a numit un cardinal de rang înalt pentru a încerca să negocieze pacea în Ucraina, care de atunci a vizitat Moscova şi Kievul.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite