Papa Francisc a anunţat că va emite un nou document despre protecţia mediului

0
Publicat:

Papa Francisc a anunţat că va emite un nou document pe tema protecţiei mediului, justificându-şi decizia prin existenţa unui „război mondial teribil" împotriva mediului înconjurător, informează miercuri Reuters, citată de Agerpres.

Papa Francisc. FOTO Profimedia
Papa Francisc. FOTO Profimedia

Papa a precizat, în cadrul audienţei sale generale săptămânale, că documentul, o continuare a enciclicei sale de referinţă despre protecţia mediului şi pericolele schimbărilor climatice "Laudato Si", va fi publicat la 4 octombrie, sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi.

„Scriu o a doua parte a 'Laudato Si' pentru a o aduce la zi cu probleme curente", declarase Papa Francisc mai devreme în august, fără a oferi detalii.

Papa Francisc a făcuse acest anunţ surpriză într-o scurtă completare, spontană, în cadrul unui discurs susţinut în faţa unui grup de avocaţi din ţări membre ale Consiliului Europei.

„Un dar sacru de la Creator"

Suveranul pontif a scris în 2015, „Laudato Si", un document important despre nevoia de a proteja mediul înconjurător, de a combate pericolele şi provocările schimbărilor climatice şi de a reduce consumul de combustibili fosili. O enciclică reprezintă unul dintre cele mai importante documente papale.

Papa Francisc a descris natura drept un „dar sacru de la Creator" și i-a îndemnat pe oameni să ia partea „victimelor nedreptăţii ecologice şi climatice".

Suveranul pontif a cerut încetarea „războiului lipsit de sens împotriva casei noastre comune, un război mondial teribil".

Papa a precizat că noul document va fi o exortaţie apostolică, o altă formă de scriere papală.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite