Analiză Modelul american aplicat în Europa. Ce ar însemna „Statele Unite ale Europei” pentru România și ce am avea de câștigat

Ideea „Statelor Unite ale Europei” revine în dezbatere într-un moment în care relația dintre Europa și Statele Unite este tot mai tensionată, iar războiul din Ucraina obligă UE să-și regândească securitatea. Fostul președinte Traian Băsescu avertizează că Europa trebuie să se pregătească inclusiv pentru o eventuală retragere a SUA din NATO. Radu Albu-Comănescu, lector la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, explică pentru „Adevărul” cum ar putea arăta o Europă federală, ce puteri ar trebui puse în comun și ce ar câștiga România dintr-o asemenea construcție.

Ideea Statelor Uniune ale Europei prinde tot mai mult contur. FOTO: Facebook

Declarația lui Traian Băsescu a venit în aprilie, după ce Donald Trump a lăsat să se înțeleagă, într-un interviu acordat publicației britanice Daily Telegraph, că ia în calcul retragerea Statelor Unite din NATO. În spatele avertismentului se află o întrebare pe care Europa a evitat mult timp să o trateze ca pe o posibilitate concretă: ce se întâmplă cu securitatea continentului dacă garanția americană se retrage?

„Cred că trebuie să privim cu seriozitate anunțurile lui Trump care vizează NATO, pentru că Trump este obișnuit să nu respecte legile. El în mod normal ar trebui să adreseze, nu nouă și Congresului, dacă vrea să iasă din NATO și să primească aprobarea pentru acest lucru. Dar s-a văzut că pentru Trump legile, inclusiv legile americane, n-au nicio valoare. Vă reamintesc, Curtea Supremă a anulat toate deciziile lui Trump cu privire la mărirea sau schimbarea taxelor vamale și el a spus că pentru el nu contează", a explicat Traian Băsescu.

În viziunea lui Băsescu, o retragere americană ar însemna sfârșitul actualei formule NATO. Europa ar trebui să-și construiască propria arhitectură de securitate.

„Va trebui să construim o altă organizație, cu țări democratice care lucrează pe bază de legi. În același timp, a venit vremea să luăm în serios crearea Statelor Unite ale Europei. Nu mai putem face față fiecare separat, riscurilor de securitate viitoare", a explicat Traian Băsescu.

Federalizarea nu înseamnă un superstat la Bruxelles

„Statele Unite ale Europei” sună, la prima vedere, ca o copie a Statelor Unite ale Americii. O federație cu un centru puternic și state care cedează o parte importantă din putere.

Radu Albu-Comănescu scoate în evidență modelul din Elveția, care a dovedit că o federație poate păstra o autonomie locală și regională foarte mare și, în același timp, poate avea instituții comune puternice.

„Perspectiva mea, formată din anii 90, când am început să cunosc Europa şi Comunităţile, apoi Uniunea, pornește de la terenul dezbaterilor originale despre «Statele Unite ale Europei», unde federalismul și federalizarea erau înțelese mult mai nuanțat decât versiunea dominantă azi în discuția publică. În multe privințe, federaliștii, gândindu-se excesiv la o imagine în oglindă a Americii, au căzut în capcana centralizării, iar anti-federaliștii sau suveraniștii luptă cu argumente slabe împotriva acestei versiuni centralizatoare, imposibile pe fond. Problema este că federalismul nu implică în mod necesar centralizare; aşa cum o arătau vocea şi scrierile unui Denis de Rougemont sau ale lui Chantal Delsol, există forme de federalism care conservă comunitățile naționale, politice, administrative și culturale, iar cel mai bun exemplu este principiul subsidiarității și experiența federalismului elvețian, unde unitatea politică și capacitatea strategică coexistă cu un nivel foarte ridicat de autonomie locală și regională", a explicat Radu Albu-Comănescu.

În acest fel nu toate deciziile ar fi transferate la Bruxelles. Statele ar păstra controlul asupra majorității politicilor interne. La nivel european ar ajunge domeniile în care acțiunea comună este mai eficientă.

„Înainte de orice transfer de competențe sau de orice nou tratat, ar trebui schimbată însăși definiția federalismului european. O federație europeană nu ar trebui construită ca o versiune extinsă a unui stat centralizat, ci ca o uniune politică bazată pe subsidiaritate, pe distribuirea flexibilă a competențelor și pe respectarea identităților și intereselor comunităților naționale. Din această redefinire ar trebui să rezulte o reconstrucție sau o reproiectare a instituțiilor europene. Instituțiile viitoare nu ar trebui să fie concepute doar pentru a concentra puterea, ci pentru a o redistribui şi a coordona competențele exercitate la nivelul cel mai apropiat de cetățean și pentru a interveni doar acolo unde acțiunea comună produce valoare adăugată evidentă", a subliniat analistul.

Cu alte cuvinte, o Europă federală ar putea avea mai multă putere în exterior și mai puțină intervenție în viața internă a statelor. Politica externă și apărarea ar fi printre principalele domenii comune, în timp ce administrația, cultura și multe dintre politicile interne ar rămâne în responsabilitatea statelor.

Europa are nevoie de putere militară și economică

Războiul din Ucraina a arătat cât de mult depinde securitatea Europei de Statele Unite. O eventuală retragere americană ar obliga statele europene să-și crească rapid capacitățile militare. Presiunea vine însă și din economie. Statele Unite și China dispun de piețe uriașe, capital și capacități industriale și tehnologice pe care statele europene încearcă să le compenseze prin cooperare. De aici vine argumentul pentru o capacitate europeană comună.

„Răspunsul scurt este: da, categoric. Coagularea federală a Europei a devenit o necesitate strategică. Fie că vorbim despre un stat federal minimal, concentrat pe câteva competențe esențiale, fie despre o federație mai cuprinzătoare, Europa are nevoie de o capacitate politică și strategică comună dacă dorește să rămână un actor relevant într-o lume dominată de blocuri continentale. Avantajele sunt multiple, de la creșterea capacității de acțiune geopolitică şi o politică externă mai coerentă la o capacitate credibilă de apărare și descurajare; apoi, piețe mai integrate și mai eficiente; putere mai mare de negociere în raport cu SUA, China și alte mari puteri; posibilitatea realizării unor proiecte industriale și tehnologice de anvergură continentală, inclusiv coridoare de transport regionale cum sunt cele necesare Europei răsăritene", a explicat Radu Albu-Comănescu.

Pe de altă parte, o federație ar aduce însă și conflicte între state. Țările europene au interese diferite, iar împărțirea banilor, a puterii și a responsabilităților ar fi dificilă. Radu Albu-Comănescu pune aceste riscuri în balanță cu costul actualei fragmentări europene.

„Dar problema reală este una comparativă. Dezavantajele care derivă din fragmentarea europeană sunt astăzi mai mari decât cele care ar putea rezulta din federalizare. Costurile lipsei de coordonare în domeniul apărării, energiei, tehnologiei de vârf şi a celei anticipative economic, a politicii externe și competitivității sunt vizibile până la umilitor: UE are un PIB cu o treime mai mic decât SUA, pierdere în principiu greu recuperabilă în următoarele două decenii. Europa plătește prețul unei fragmentări care îi reduce influența internațională și îi limitează capacitatea de răspuns la crize. Prin urmare, întrebarea nu este dacă Europa își poate permite federalizarea, ci dacă își poate permite să rămână fragmentată", a subliniat analistul.

Ce competențe ar ajunge la nivel european

Federalizarea ar începe, în acest model, cu politica externă și apărarea. Nu ar fi însă vorba despre o armată europeană comandată în întregime de la Bruxelles. Albu-Comănescu propune o combinație între obligații comune și structuri militare regionale, adaptate geografiei și riscurilor diferite din Europa.

„Într-o federație construită pe subsidiaritate, competențele transferate la nivel european ar trebui să fie doar cele care au relevanță reală pe scena globală. În primul rând, politica externă, organizată într-un cadru flexibil, suficient de consensual ca să permită atât poziții comune, dar atent la diferitele interese regionale ale continentului şi la gestiunea lor. În al doilea rând, apărarea. Dar nu ca o structură hipercentralizată, afiliată unei agende naţionale preeminente, cum o visează unele spirite inadaptate din Paris. Apărarea europeană ar trebui concepută prin combinația dintre obligații pan-europene de solidaritate și sprijin reciproc și ceea ce am putea numi «muşchi regionali»: grupări și aranjamente regionale care răspund particularităților geografice și strategice ale diferitelor zone ale Europei, de la arealul mediteraneean la cel baltic-pontic, arctic, scandinav sau sud-est european", a explicat Radu Albu-Comănescu.

În economie, federalizarea ar trebui să însemne o piață unică mai puternică, nu un control mai mare al Bruxelles-ului asupra economiei. Radu Albu-Comănescu vede economia socială de piață germană ca pe un model mai potrivit și critică excesul de reglementare europeană, care ajunge uneori până la detalii precum capacele de plastic atașate sticlelor.

Cum ar arăta instituțiile unei Europe federale

Și instituțiile europene ar trebui regândite. Modelul propus se inspiră din nou din Elveția, cu o conducere politică colectivă și o Comisie Europeană concentrată mai ales pe administrarea și punerea în aplicare a deciziilor.

„La nivel instituțional, Uniunea ar avea de câștigat din adoptarea unei formule inspirate parțial de modelul elvețian: o președinție politică colectivă, un Consiliu prezidențial European care să aibă puteri de decizie prin majoritate calificată, reprezentând totodată pluralitatea continentului. Comisia Europeană ar putea fi limitată în principal la atribuții administrative și de implementare a politicilor, redusă la a face ceea ce ştie şi poate mai bine. Iar dacă există nevoia unui simbol politic comun, Uniunea ar putea avea anual un «președinte al UE», ales prin rotație fie din cadrul conducerii colective, fie din afară, dar cu rol similar președinților din regimurile parlamentare", a subliniat analistul.

În acest model, Bruxelles-ul ar primi mai multă putere pe apărare și politică externă, dar ar interveni mai puțin în politicile interne ale statelor.

Ce ar câștiga România

Pentru România, argumentul cel mai puternic este securitatea. Poziția pe flancul estic al UE și apropierea de războiul din Ucraina fac din apărarea europeană o miză directă pentru țara noastră. O capacitate militară comună mai puternică ar însemna resurse, investiții și proiecte de apărare la care România ar avea acces mai greu dacă ar încerca să le construiască singură.

„Pentru România, beneficiile unei uniuni federale construite pe subsidiaritate ar fi substanţiale. În primul rând, România ar câștiga acces la o capacitate strategică europeană mult mai puternică în materie de securitate și apărare, un aspect deosebit de important pentru un stat aflat la granița estică şi sud-estică a Europei. În al doilea rând, ar beneficia de o piață unică mai integrată, de investiții mai mari, de acces la proiecte industriale și tehnologice de anvergură și de o poziționare economică mai avantajoasă într-o economie continentală ridicată la un nivel competitiv. În același timp, într-o federație bazată pe subsidiaritate, România nu și-ar pierde specificitatea, mai ales socială şi culturală, dar ar primi corectivele necesare în practicile politice sau administrative, mai riguros de aliniat unui corp comun european", a explicat Radu Albu-Comănescu.

Rămâne problema suveranității. România ar trebui să accepte ca anumite decizii să fie luate împreună cu celelalte state membre. În modelul propus, asta nu ar însemna dispariția statului național, ci folosirea în comun a unei părți din puterea sa atunci când acest lucru aduce un avantaj strategic.

„Din această perspectivă, pentru România, o federație europeană bine construită nu ar reprezenta o diminuare a suveranității, ci transformarea unei părți a suveranității naționale în capacitate colectivă de acțiune, în solidaritate şi credibilitate, păstrând în același timp libertatea de a cultiva și afirma propriile caracteristici politice, economice și culturale", a subliniat politologul.