LIVE TEXT | Război în Ucraina. Rusia a lansat un nou atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Incendiu la un depozit de lângă Sankt Petersburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a efectuat un atac masiv împotriva mai multor regiuni ucrainene în dimineața zilei de 13 ianuarie, fiind lansate în total 40 de rachete, inclusiv hipersonice. Un depozit de lângă Sankt Petersburg a luat foc și incendiul s-a întins pe o suprafață de 50.000 de metri pătrați, a anunțat Ministerul Rus pentru Situații de Urgență.

Tunuri de artilerie FOTO: Profimedia
Tunuri de artilerie FOTO: Profimedia

UPDATE Căpitanul de marină rus Vladislav Shevashkevich, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din Sankt Petersburg pe 3 ianuarie, aparent în urma înghețului, conform Kiev Post, citat de blesk.cz. Detalii aici

UPDATE Armata rusă a declarat sâmbătă că a lovit fabrici de armament în Ucraina în timpul nopţii trecute, asigurând că şi-a atins "toate" ţintele, informează France Presse. Detalii aici

UPDATE „Apărătorii ucraineni au capturat un mercenar din Somalia în apropiere de Avdiivka, informează Armiya TV. Acesta s-a predat împreună cu rușii. Avea pașaport somalez și abia dacă înțelegea limba rusă sau ucraineană. La fel ca și alți mercenari, s-a dus să lupte pentru bani. A ajuns pe linia frontului la sfârșitul lunii decembrie și s-a predat ca prizonier la începutul lunii ianuarie”, a scris pe X consilierul Ministerului ucrainean de Interne Anton Gherașcenko.

Potrivit unei analize făcute de utilizatorul platformei X ChrisO_wiki, „un număr tot mai mare de infractori și mercenari din Africa luptă alături de forțele armate ruse în Ucraina”. Analistul scrie că printre cele mai recente exemple se numără „un infractor condamnat din Capul Verde care a apărut într-un videoclip de propagandă” și un somalez capturat de forțele ucrainene. Detalii aici

UPDATE Un număr din ce în ce mai mare de soldați ruși se predau sau își părăsesc pozițiile, pe măsură ce războiul se apropie de pragul de doi ani, potrivit relatărilor unor comandanți ucraineni, relatează Newsweek.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a afirmat că peste 100 de soldați ruși s-au predat în apropierea orașului Avdiivka, o zonă cu lupe active, în ultima lună, din pricina moralului scăzut și a condițiilor dure ale vremii, a relatat vineri The Kyiv Post. Detalii aici

UPDATE Presa rusă relatează că incendierea intenționată este considerată una dintre posibilele explicații pentru flăcările care au cuprins un depozit de lângă Sankt Petersburg. În săptămâna precedentă, alarma de incendiu s-ar fi declanșat de mai multe ori, de fiecare dată fiind o alarmă falsă.

Prin urmare, când aceasta s-a declanșat sâmbătă dimineață, angajații s-au gândit că este o altă alarmă falsă.

Primele rapoarte sugerează că depozitul care arde conține îmbrăcăminte. Detalii aici

UPDATE Ucraina a suferit un atac masiv cu rachete ruseşti în primele ore ale zilei de sâmbătă, au anunţat forţele sale aeriene, citate de Reuters, adăugând că Moscova a lansat unele dintre cele mai de temut rachete hipersonice ale sale.

Apărarea antiaeriană a doborât rachete ruseşti în cel puţin cinci regiuni din Ucraina, potrivit oficialilor locali din aceste provincii.

Cu toate acestea, nu au fost oferite detalii cu privire la atingerea unor ţinte, iar oficialii au furnizat mult mai puţine informaţii despre atac decât de obicei.

Forţele aeriene ucrainene au avertizat în timpul atacului că Rusia a lansat rachete Kinjal - poate cea mai dificilă de doborât rachetă convenţională rusească, care zboară cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului.

Forțele aeriene ucrainene au publicat în această dimineață cifre oficiale privind atacul cu rachete. Rusia a lansat un total de 40 de rachete de diferite tipuri. Detalii aici

Au fost doborâte:

0/7 S-300/400 balistice

0/3 drone Shahed

0/6 Kh-47M2 Kinjal balistice

7/12 Kh-101/555/55 lansate din aer

0/6 Kh-22 anti-navă

0/2 Kh-31P antiradar

1/4 Rachetă de croazieră Kh-59

UPDATE Unitățile grupului de forțe de Sud au respins patru contraatacuri ale armatei ucrainene și au învins, de asemenea, brigăzile 22 mecanizate, 10 de asalt montan și 1-a brigăzi prezidențiale ale Ucrainei, a comunicat șeful centrului de presă al grupului, Vadim Astafiev, scrie TASS.

Contraatacurile grupurilor de asalt ale brigăzilor 22 și 24 mecanizate ale Ucrainei au fost respinse de Unitățile Grupului de Forțe de Sud cu ajutorul coordonat al aviației și forțelor de artilerie, adaugă TASS. 

UPDATE Scriitorul rus Boris Akunin, care trăieşte în exil încă din 2014, a fost clasificat vineri în ţara sa drept agent de influență străin, un calificativ acuzator care vine după plasarea sa pe lista „teroriştilor şi a extremiştilor”, transmite AFP. Detalii aici

UPDATE Pe 3 ianuarie, Rusia și Ucraina au făcut primul schimb de prizonieri, 248 de persoane s-au întors în Rusia. În același timp, 73% dintre aceștia (180 de persoane) au fost recrutați de Ministerul Apărării al Federației Ruse din colonii, relatează proiectul „Our Way Out”, care se ocupă de căutarea și returnarea prizonierilor, scrie agenția Unian.    

UPDATE Secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, a subliniat că Europa trebuie să se pregătească pentru un război de lungă durată, dar Alianța nu va accepta ajungearea Rusiei la granița țării noastre. Detalii aici

UPDATE Atacurile ucrainene în peninsula Crimeea anexată de Rusia se vor intensifica, a dat asigurări vineri şeful informaţiilor militare ucrainene, Kiril Budanov, într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, transmite AFP.

 „În 2023, primele incursiuni ucrainene au avut loc în Crimeea ocupată temporar, în contextul în care unii le credeau imposibile. Şi acesta nu este decât începutul. Acest lucru dă speranţă, în special ucrainenilor din Crimeea care trăiesc de zece ani sub ocupaţie rusă şi dintre care mulţi începeau să se descurajeze”, a declarat Kiril Budanov. Detalii aici

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul britanic Rishi Sunak au semnat vineri la Kiev un acord de securitate între ţările lor, relatează Reuters.

Este un "acord de securitate fără precedent", care va rămâne în vigoare până când Ucraina va adera la NATO, a transmis preşedintele ucrainean. Detalii aici

UPDATE Tiraspolul acuză Chișinăul că pregătește atentate teroriste pe teritoriul Transnistriei, inclusiv cu implicarea ucrainenilor, informațiile fiind respinse și calificate drept provocatoare și propagandistice de reprezentanții Guvernului moldovean. Detalii aici

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite