Danemarca interzice temporar toate zborurile de drone civile înaintea summitului UE de la Copenhaga

0
0
Publicat:

Danemarca va suspenda, începând de luni și până vineri, toate zborurile de drone civile pe teritoriul său, pentru a asigura securitatea summitului european care îi va reuni la Copenhaga pe șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene, a anunțat Ministerul Transporturilor, citat de AFP.

 Se elimină riscul ca dronele civile să fie confundate cu cele inamice. FOTO: Arhivă
Se elimină riscul ca dronele civile să fie confundate cu cele inamice. FOTO: Arhivă

„Danemarca îi va găzdui pe liderii europeni săptămâna viitoare și vom acorda o atenție deosebită securității. În consecință, vom închide spațiul aerian danez pentru toate zborurile de drone civile”, a declarat ministrul transporturilor Thomas Danielsen.

Orice încălcare a interdicției este sancționată cu amendă sau pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani. Măsura este menită să elimine riscul ca dronele civile să fie confundate cu cele inamice și să simplifice munca poliției și a forțelor de securitate, aflate deja în stare de alertă.

Decizia vine pe fondul unui val de incidente: peste 500 de sesizări privind zboruri de drone au fost primite recent de autorități, iar în ultimele zile au fost observate aparate neidentificate deasupra unor obiective militare și aeroporturi din Danemarca și Norvegia. Ministrul apărării Troels Lund Poulsen a descris aceste survolări drept „opera unui actor profesionist” și „o amenințare sistematică”.

Danemarca, care deține președinția Consiliului Uniunii Europene până la finalul anului, va găzdui miercuri și joi atât o reuniune informală a liderilor europeni, cât și summitul Comunității Politice Europene (CPE).

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite