Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei: 4 morți și 20 de răniți după ce sute de rachete și drone au lovit Kievul și Zaporojie
0Ucraina acuză duminică Rusia de lansarea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a unui atac masiv cu sute de drone şi de rachete, soldat cu cel puţin patru morţi - inclusiv o fată în vârstă de 12 ani - şi aproximativ 20 de răniţi, în timp ce Polonia vecină a mobilizat aviaţia pentru a-şi securiza spaţiul aerian, relatează AFP.

UPDATE: Ucraina a acuzat duminică Rusia că a lansat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac masiv cu sute de drone și rachete, soldat cu cel puțin patru morți, printre care o fată de 12 ani, și aproximativ 20 de răniți. În urma atacurilor, care au durat 12 ore, mai multe imobile rezidențiale au fost cuprinse de flăcări în regiunile Zaporojie, Odesa, Sumî, Cerkasî și Mîkolaiv. În zona Kievului, cel puțin 27 de persoane au fost rănite, iar rămășițele fetei au fost găsite în dărâmăturile unui bloc de cinci etaje din cartierul Solomianski.
Autoritățile ucrainene au anunțat că atacurile au afectat și infrastructura Centralei Nucleare de la Energodar, pe care Rusia încearcă să o conecteze la propria rețea, deși există riscuri majore de securitate.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat atacurile drept „un război împotriva civililor” și a subliniat că Moscova „vrea să continue să lupte și să ucidă”. Șeful administrației prezidențiale, Andrii Iermak, a adăugat că loviturile Occidentului asupra economiei Rusiei trebuie intensificate.
Ministerul rus al Apărării a afirmat că a doborât 41 de drone ucrainene în timpul nopții.
În context regional, Polonia a mobilizat aviația „preventiv” după incursiuni cu aproximativ 20 de drone rusești și trei avioane de luptă în spațiul aerian al Estoniei în ultimele două săptămâni. NATO a anunțat consolidarea vigilenței în regiunea Balticii, subliniind că testele de forță ale Rusiei asupra spațiului aerian european continuă.
În paralel, Ucraina a primit de la Israel primul sistem antiaerian de tip PATRIOT, armament de fabricație american, pentru întărirea apărării.
Atacul survine înaintea alegerilor legislative din Republica Moldova, în timp ce eforturile diplomatice pentru oprirea războiului, care intră în curând în al patrulea an, au eșuat.
Știre inițială
Rusia a lansat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac aerian de amploare asupra mai multor orașe ucrainene, soldat cu cel puțin zece răniți, au anunțat autoritățile de la Kiev. Sute de drone și rachete au lovit capitala și orașul Zaporojie, provocând distrugeri semnificative și întreruperi de electricitate, notează AFP.
„Rusia a lansat un nou atac aerian masiv asupra orașelor ucrainene în timp ce oamenii dormeau. Din nou, sute de drone și rachete au distrus clădiri rezidențiale și au provocat victime civile”, a transmis ministrul ucrainean de externe, Andriï Sîbiga, pe platforma X.
La Kiev, primarul Vitali Klitschko a raportat șase răniți, dintre care cinci au fost spitalizați, în timp ce guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, a declarat că orașul a fost lovit „de cel puțin patru ori”, atacurile soldându-se cu patru persoane rănite.
În timpul atacului aerian masiv asupra Kievului, rușii au lovit clădirea Institutului de Cardiologie, ucigând două persoane, potrivit Serviciului de Urgență de Stat al Ucrainei.
În districtul Solomianski, care a suferit cele mai mari pierderi, ruții au lovit o clădire cu cinci etaje. Aici, trupul unei fetițe de 12 ani a fost scos de sub dărâmături, trei persoane au fost salvate, o persoană a fost rănită. Și o clădire nerezidențială cu două etaje a luat foc aici.
Noaptea de 28 septembrie a adus una dintre cele mai masive atacuri aeriene asupra Ucrainei. Timp de mai bine de 12 ore, armata rusă a lovit cu aproape 600 de drone de atac și peste 40 de rachete, între care și hipersonice „Kinjal”, a anunțat președintele Volodimir Zelenski și armata ucraineană.
Cele mai puternice lovituri au vizat Kievul și regiunea capitalei, dar și Zaporojie, Hmelnițki, Sumî și Odesa. În Kiev, bilanțul provizoriu indică patru morți, printre care o fetiță de 12 ani, și zeci de răniți la nivel național, inclusiv copii. Ținte civile – locuințe, o fabrică de pâine, un combinat de anvelope și infrastructură urbană – au fost distruse sau grav avariate.
„Această lovitură a venit imediat după săptămâna Adunării Generale a ONU. Rusia arată astfel ce își dorește de fapt: război și moarte. Moscova merită doar cea mai dură presiune internațională. Kremlinul trăiește din banii energiei și din flota fantomă și va continua teroarea cât timp are resurse. De aceea, e nevoie de măsuri ferme – oprirea importurilor rusești, sprijin total pentru eforturile diplomatice. SUA, Europa, G7 și G20 trebuie să reacționeze acum”, a spus Zelenski.
Dimensiunea atacului
Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, agresorul a lansat în total 643 de mijloace de atac aerian:
-593 drone Shahed de fabricație iraniană,
-2 drone reactive „Banderol”,
-2 rachete balistice hipersonice H-47M2 „Kinjal”,
-38 rachete de croazieră H-101 lansate de bombardiere strategice,
-8 rachete de tip „Kalibr” lansate de pe nave militare rusești.
Apărarea ucraineană a raportat că a reușit să neutralizeze 611 ținte: 566 drone, cele două „Banderol”, 35 de rachete H-101 și toate cele opt „Kalibr”. Cu toate acestea, cinci rachete și 31 de drone și-au atins țintele, provocând pagube majore la sol. Resturile interceptărilor au căzut în alte 25 de locații.
Kiev, epicentrul atacului
Capitala a fost vizată de cele mai multe lovituri. Primele roiuri de drone au intrat în spațiul aerian al orașului în jurul orei 4:20. La 4:37, locuitorii cartierului Solomianski au auzit un zgomot puternic, urmat de o explozie: o clădire de cinci etaje a fost lovită direct. Etajele trei și patru au fost cuprinse de flăcări, iar o parte din structură s-a prăbușit.
Pompierii au salvat trei persoane, însă o fetiță de 12 ani a fost găsită fără viață sub dărâmături. Alte două persoane au murit după ce o rachetă a lovit Institutul de Cardiologie. În același sector, o clădire industrială și mai multe locuințe au fost distruse.
În cartierele Dniprovsk și Darnițki, resturile de proiectile au avariat o grădiniță și mai multe autoturisme. În Holosiivski, o casă privată a luat foc, iar în Sviatoșin, fragmente de rachete au căzut pe terenuri deschise.
Primarul Vitali Kliciko a confirmat zeci de răniți în Kiev și a cerut locuitorilor să rămână în adăposturi pe toată durata alertelor.
Lovituri și în alte regiuni
Pe lângă Kiev, Rusia a lansat atacuri coordonate și asupra altor regiuni:
-Bila Țerkva (la sud de capitală) a fost puternic bombardată cu drone;
-Vasîlkiv a fost vizat de rachete de croazieră;
-Zaporoijie a fost atacată cu rachete „Kalibr” lansate din Marea Neagră;
-Hmelnițki și Sumî au raportat incendii după loviturile cu drone;
-în Odesa, infrastructura portuară a fost din nou țintită, dar apărarea antiaeriană a reușit să respingă majoritatea atacurilor.
-În Petropavlivska Borsceagivka, la periferia Kievului, un complex rezidențial a fost grav avariat, iar echipele de urgență au intervenit nu doar cu sprijin medical, ci și psihologic pentru locuitori.
Corespondenții Kyiv Post au descris ofensiva drept „una dintre cele mai grele” din ultimii doi ani de război. Atacul a venit în valuri succesive: întâi roiurile de drone, apoi salvele de rachete de croazieră, urmate din nou de drone, până în zorii zilei.
Ucraina acuză Moscova că atacurile au vizat și infrastructura energetică, întrerupând alimentarea cu electricitate a centralei nucleare de la Energodar – cea mai mare din Europa – și încercând conectarea acesteia la rețeaua rusă. Centrala se află sub controlul trupelor ruse din martie 2022, iar autoritățile de la Kiev avertizează asupra riscurilor majore de securitate.
În replică, Ministerul rus al Apărării a anunțat duminică dimineață că apărarea antiaeriană a doborât 41 de drone ucrainene în timpul nopții.
Escaladarea tensiunilor a determinat Polonia să își mobilizeze aviația militară „în mod preventiv”. Măsura vine după ce, în ultimele două săptămâni, aproximativ douăzeci de drone rusești și trei avioane de luptă au încălcat spațiul aerian eston, crescând îngrijorările privind extinderea conflictului.