Charles Michel a anunțat că va candida la alegerile pentru Parlamentul European
0Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va candida la alegerile pentru Parlamentul European din iunie şi îşi va părăsi postul cel mai târziu la jumătatea lui iulie dacă va fi ales, a declarat el într-un interviu pentru ziarul belgian De Standaard, publicat sâmbătă, scrie Reuters.
„Am decis să candidez la alegerile europene din 2024", a spus Charles Michel, scrie Agerpres.
„Dacă voi fi ales, îmi voi ocupa locul. Consiliul European poate anticipa şi numi un succesor până la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie", a declarat el.
Charles Michel, 48 de ani, este un fost prim-ministru belgian şi este preşedintele Consiliului European, grupul de lideri din cele 27 de state membre UE, de la sfârşitul anului 2019.
El va deschide lista partidului său belgian de centru-dreapta, Mouvement Reformateur, a spus De Standaard.