Scandalul Mihail Neamțu - Theodor Paleologu continuă. Cei doi intelectuali se lovesc sub centură: „O canalie cretină”
În 2019, Mihail Neamțu și Theodor Paleologu făceau parte din aceeași echipă politică. Astăzi, cei doi intelectuali se lovesc sub centură, iar dialogul lor depăşeşte cu mult limitele unei dispute ideologice, transformându-se în atac la persoană.

Foști colaboratori pe vremuri şi colegi de partid, Mihail Neamțu și Theodor Paleologu sunt din nou în centrul unui scandal public.
Cea mai recentă rundă a „meciului” dintre Mihail Neamțu și Theodor Paleologu a pornit de la o afirmație făcută de fostul ministru al Culturii în emisiunea matinală de la Digi FM, pe 19 octombrie. Vorbind despre furturi și despre românii implicați în astfel de fapte în străinătate, Theodor Paleologu a declarat: „Când e vorba de furat este imposibil să nu fie cel puțin și un român”.
Afirmația lui l-a făcut pe deputatul AUR Mihail Neamțu să reacţioneze extrem de dur. El l-a acuzat pe fostul ministru că generalizează și pune într-o lumină negativă milioane de români, inclusiv pe cei care muncesc cinstit în diaspora. Într-un comunicat publicat pe 22 octombrie, după ce a atras atenţia asupra acestui aspect, Mihai Neamțu a reluat acuzaţii mai vechi care nu îl privesc doar pe Theodor Paleologul, ci şi pe tatăl acestuia, Alexandru Paleologu.
Deputatul a readus în atenție premiul de 50.000 de dolari primit de Alexandru Paleologu de la fundația lui Sorin Ovidiu Vîntu în martie 2000, cu puţin înainte de prăbușirea Fondului Național de Investiții, ocazie cu care sute de mii de români şi-au pierdut economiile.
În acest context, Theodor Paleologu nu s-a lăsat mai prejos şi i-a răspuns în acelaşi ton printr-un mesaj pe Facebook.
Acuzațiile lui Mihai Neamțu
În comunicatul său, intitulat „Paleologu îi face «hoți» pe români! Să vorbim, atunci, despre hoți”, deputatul AUR a criticat declarația de la Digi FM și a contestat autoritatea morală a fostului ministru de a vorbi despre furt.
„Luni, 19 octombrie, în matinalul Digi FM, Theodor Paleologu a decretat: «când e vorba de furat este imposibil să nu fie cel puțin și un român». Douăzeci de milioane de oameni, puși la zid într-o singură frază: ingineri, medici, profesori, muncitori din diaspora care trimit acasă, an de an, miliarde de euro câștigați cinstit, copii din școlile Franței și părinți care le plătesc chiria. Toți, în logica domnului Paleologu, suspecți de serviciu.
Nu este o analiză, ci o prejudecată rostită cu accent de catedră. Pe ce date se sprijină? Pe niciuna. Un om care intră în dezbaterea publică are obligația să aducă fapte și cifre. Dacă există cetățeni români care au comis infracțiuni în Franța, ei răspund individual, în fața legii. Vinovăția se stabilește pe baza probelor, nu a pașaportului.
Dar, de vreme ce domnul Paleologu a deschis subiectul furtului, să-l ducem până la capăt. Cu nume, date și locuri.
La 1 martie 2000, la Ateneul Român, în prezența șefului statului, Alexandru Paleologu, tatăl lui Theodor Paleologu, primea un premiu în valoare de 50.000 de dolari. Banii veneau de la fundația lui Sorin Ovidiu Vîntu. Două luni mai târziu, în mai 2000, Fondul Național de Investiții se prăbușea, înghițind economiile a sute de mii de români modești, oameni care își puseseră bătrânețile la adăpost cu încredere în stat și în presa care le lăuda fondul. Pentru această devalizare, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare. Hoț, cu sentință judecătorească.
La vremea aceea, o profesoară de limba română câștiga 79 de dolari pe lună. Premiul încasat de familia Paleologu valora peste cincizeci de ani de salariu al unui dascăl. Alexandru Paleologu a spus-o el însuși, cu franchețe, în Revista 22: nu consacrarea îl interesa, ci banii, pentru că, nemaicandidând, voia să lase familiei «o condiție materială bună». Un an mai târziu, fiul pleca la Harvard.
Nu punem la îndoială școlile lui Theodor Paleologu. Punem o singură întrebare: cu ce autoritate morală vorbește despre hoți un om a cărui familie a beneficiat, public și ostentativ, de generozitatea celui mai mare hoț al tranziției românești, în chiar lunile în care păgubiții FNI își pierdeau agoniseala? Victimele FNI nu au primit nimic înapoi. Familia Paleologu a primit 50.000 de dolari și, se pare, o lecție de superioritate pe care o predă de atunci poporului român.
Mihai Neamțu, un nou derapaj. Le-a calificat „vrăjitoare” și „cățele” pe trei femei din conducerea UEIstoria recentă a familiei nu se oprește aici. Alexandru Paleologu și-a recunoscut public colaborarea cu Securitatea comunistă. Nu îi reproșăm fiului păcatele tatălui. Îi reproșăm însă disprețul cu care, moștenitor al acestei biografii, îi tratează pe românii care n-au turnat pe nimeni, n-au luat bani de la nimeni și au muncit cinstit, în țară sau în străinătate, ca să-și crească familiile.
Prin urmare, cerem public domnului Theodor Paleologu două lucruri.
Întâi, să-și retragă afirmația din 19 octombrie și să prezinte scuze românilor pe care i-a insultat în bloc.
În al doilea rând, să restituie celor păgubiți de prăbușirea FNI cei 50.000 de dolari primiți de familia sa din banii lui Sorin Ovidiu Vîntu. Există asociații ale victimelor, există dosare, există oameni în viață care așteaptă de un sfert de secol o reparație. Gestul ar fi, în sfârșit, o lecție de moralitate pe care românii ar putea-o lua în serios.
Până atunci, domnul Paleologu ar face bine să nu mai pronunțe cuvântul 'furat' în public. Românii știu ce înseamnă furtul mai bine decât el: spre deosebire de el, l-au plătit din propriul buzunar”, a declarat Mihail Neamțu.
Replica lui Theodor Paleologu
Acuzațiile legate de banii primiți de familia Paleologu și de studiile fostului ministru al Culturii în Statele Unite nu sunt noi, iar Theodor Paleologu le-a negat şi a explicat şi în trecut cum a ajuns la Harvard. Aşa încât, de data aceasta, a trecut direct la atac.
„O canalie cretină care nu demult se ducea să cerșească cu punga la Becali tot repetă că Sorin Ovidiu Vântu m-a trimis la Harvard. Așa își imaginează troglodiții auriști că merg lucrurile peste tot în lume. La Harvard am fost research assistant al profesorului Harvey Mansfield în 1999-2000 și postdoctoral fellow în 2002-2003. Am lucrat acolo și am fost remunerat. Dar trăim într-o epocă în care orice imbecilitate, orice minciună, orice mârșăvie ajunge să fie preluată și trâmbițată de un partid antiromânesc, trădător și extremist, încolonat în spatele unui șarlatan dement și al unui golan de cea mai joasă speță”, a scris vineri, Theodor Paleologu pe Facebook.
Deputatul AUR Mihai Neamțu își toarnă cenușă în cap după derapajul de limbaj. „Regret sincer, dar avem și o limită”De la colaborare la atacuri personale
Cei doi intelectuali nu au fost dintotdeauna adversari. În 2019, Mihail Neamțu și Theodor Paleologu au colaborat în cadrul Partidului Mișcarea Populară, în timpul campaniei prezidențiale a lui Paleologu, când Neamțu a fost purtător de cuvânt al partidului și al campaniei electorale.
În anii următori, relația a început însă se deterioreze, iar schimburile de replici au ajuns să includă atacuri personale. În martie 2025, Paleologu a cerut înlăturarea lui Neamțu de la conducerea Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaților, după ce deputatul AUR folosise un limbaj vulgar la adresa criticilor săi. Neamțu a răspuns atunci printr-un mesaj în care a făcut referiri la trecutul tatălui lui Paleologu, Alexandru Paleologu, inclusiv la colaborarea acestuia cu Securitatea.
În octombrie 2025, războiul a continuat cu acuzațiile privind „finanțarea” de către Sorin Ovidiu Vîntu a studiilor lui Theodor Paleologu la Harvard.
Acum, conflictul a revenit în prim-plan după declarația lui Paleologu despre furturile în care sunt implicați români și reacția lui Neamțu, care a readus în discuție premiul primit de Alexandru Paleologu de la fundația lui Vîntu.




















































