Interviu Volodimir Zelenski a lăsat scutul jos şi a vorbit despre vulnerabilităţile omului nevoit să fie puternic: „Am impresia că încetez să mai exist”

În urmă cu câțiva ani, Volodimir Zelenski juca rolul unui om simplu ajuns președinte într-un serial TV. Astăzi, conduce Ucraina în războiul cu Rusia. Într-un interviu cu Steven Bartlett, el a povestit despre tranziţia de la ficțiune la realitate și provocările care i-au schimbat viața.

Volodimir Zelenski, după mai mult de patru ani de război. Foto: AFP

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acordat un interviu realizatorului britanic Steven Bartlett, gazda podcastului The Diary of a CEO, publicat pe 22 octombrie 2026.

În dialogul desfășurat într-un moment crucial pentru Ucraina, Volodimir Zelenski a rememorat primele ore ale invaziei rusești din februarie 2022, decizia de a rămâne la Kiev și experiențele care i-au marcat profund viața. Discuția a oferit, însă, şi o perspectivă asupra omului din spatele funcției prezidențiale, asupra familiei sale, copilăriei și parcursului neașteptat de la televiziune la conducerea țării.

De pe scenă, în fruntea Ucrainei

Înainte de a deveni unul dintre cei mai cunoscuți lideri politici ai lumii, Volodimir Zelenski avea o carieră solidă în televiziunea ucraineană. Era scenarist, producător și actor, cunoscut pentru umorul său și pentru capacitatea de a transforma situațiile cotidiene în povești care ajungeau la public.

Destinul său părea să fie departe de lumea politică. Singura legătură, un rol ca o prevestire în serialul de succes “Servitorul poporului” (“Servant of the People”), cel al unui profesor de istorie care ajunge, în mod neașteptat, președintele țării,

În 2019, ficțiunea a devenit realitate. Vlodimir Zelenski a câștigat alegerile prezidențiale din Ucraina, iar câțiva ani mai târziu s-a trezit în fața celei mai grele încercări posibile pentru un lider: invazia militară la scară largă declanșată de Rusia, în februarie 2022.

De atunci, viața sa a fost definită de decizii cu consecințe pentru milioane de oameni, de negocieri, de responsabilitatea conducerii unei țări aflate sub atac și de o presiune psihologică greu de imaginat din exterior.

Noaptea în care viața s-a schimbat

În cadrul interviului de joi, 22 octombrie, preşedintele Ucrainei a rememorat prima zi de război din cele 1.702 zile care au urmat, adică 4 ani, 7 luni și 29 de zile.

În primele ore ale invaziei, una dintre cele mai dificile realități, a povestit Vlodimir Zelenski, nu a fost doar aceea că țara sa fusese atacată, ci și faptul că trebuia să-și confrunte familia cu un adevăr teribil. În februarie 2022, le-a spus soției și copiilor săi că începuse războiul. Apoi a plecat, fără să știe ce aveau să aducă orele următoare și când urma să-i revadă.

Pentru orice părinte, gândul că s-ar putea despărți de copii fără să știe dacă îi va mai vedea vreodată este aproape imposibil de suportat. În acele momente, nu era doar liderul Ucrainei, era și soț, tată și un om confruntat cu incertitudinea, într-o situație în care nimeni nu putea garanta ce urma să se întâmple.

Dar, pentru un președinte aflat în fața unei invazii, această teamă personală trebuie să existe în paralel cu obligația de a lua decizii pentru întreaga țară, a mărturisit el.

De ce a refuzat să plece din Kiev

Pe măsură ce forțele rusești înaintau spre capitală, situația devenea tot mai gravă. Un convoi militar rusesc, lung de aproximativ 64 de kilometri, se îndrepta spre Kiev, iar trupele invadatoare au încercat să preia controlul asupra unui aeroport strategic, într-o acțiune care ar fi putut facilita avansul către capitală.

În acest context, Volodimir Zelenski a refuzat oferta de evacuare din Kiev, considerând că prezența președintelui în capitală transmitea că statul ucrainean continua să funcționeze și că liderul său nu intenționa să abandoneze țara în primele momente ale invaziei.

A rămâne însemna însă să accepte riscuri reale, într-o perioadă în care evoluția conflictului era imposibil de anticipat. În spatele imaginilor publice ale unui lider hotărât se afla un om care trebuia să trăiască, asemenea celorlalți ucraineni, cu amenințarea atacurilor și cu incertitudinea zilei de mâine, dar şi cu teamă.

Războiul de dincolo de hărți și strategii

Războiul este adesea relatat prin cifre, teritorii cucerite sau pierdute, echipamente militare și decizii strategice. Pentru cei care îl trăiesc, însă, realitatea se măsoară și în vieți distruse, familii despărțite și nopți fără somn. Iar ăreşedintele ucrainean tocmai pe acest aspect a pus accent în cadrul interviului cu Steven Bartlett.

Volodimir Zelenski a vorbit despre impactul emoțional al conflictului și despre dificultatea de a rămâne puternic atunci când ești înconjurat de suferință, printre episoadele care ilustrează cel mai dureros această realitate numărându-se atacurile asupra civililor și copiilor. În acest context, el a rememorat tragedia produsă atunci când o rachetă a lovit un loc de joacă şi mai mulţi copii au fost ucişi.

Preşedinte Ucrainei a vorbit și despre nopțile lungi, în care somnul refuză să vină, dar și despre întâlnirile cu părinții care și-au pierdut copiii. Ceremoniile și distincțiile acordate familiilor îndoliate nu pot compensa pierderea. Ele sunt, cel mult, o formă de recunoaștere publică a unui sacrificiu pe care nicio decorație nu îl poate îndrepta.

“În ceea ce privește povara emoțională, cea mai puternică emoție... Am răspuns cândva sincer la această întrebare.

Există un moment în care înmânez distincții. Mai exact, atunci când acord personal titlul de Erou al Ucrainei, cea mai înaltă distincție a țării.

Când înmânez această distincție părinților care și-au pierdut copilul - fie băiat, fie fată -, unor părinți ai unor soldați căzuți la datorie..

În acel moment, sentimentul este atât de puternic, încât am impresia că încetez să mai exist”, a mărturisit Zelenski.

Lacrimile unui lider și dreptul de a fi vulnerabil

Imaginea publică a unui președinte aflat în război este adesea asociată cu fermitatea, autocontrolul și hotărârea. Dar aceste calități nu anulează emoțiile. În cadrul interviului, Volodimir Zelenski a lăsat scutul jos şi-a recunoscut vulnerabilitatea, declarând că funcţia pe care o ocupă şi responsabilităţile nu pot să anuleze sentimentele fireşti de teamă, durere, frustrare...

Însă, crede el, a fi lider nu înseamnă să nu plângi și nici să ai întotdeauna răspunsurile potrivite. Înseamnă să continui să-ți îndeplinești responsabilitățile chiar și atunci când experiențele prin care treci te afectează profund.

Volodimir Zelenski nu se prezintă drept un om perfect. Recunoașterea propriei umanități este importantă într-un context în care fiecare gest al său este analizat, iar fiecare decizie poate fi contestată. Presiunea publică nu dispare, însă nici nevoia de a rămâne conectat la realitatea celor pentru care conduci.

“Sunt o persoană responsabilă. Am diferite trăsături de caracter, unele bune, altele mai puțin bune. Ca orice om, nu sunt perfect.

În fiecare noapte vorbesc cu operatorii noștri de apărare antiaeriană, cu oamenii care coordonează apărarea aeriană. Discutăm în fiecare noapte.

Desigur, datorită tehnologiei moderne, comunicarea este foarte ușoară. Ne trimitem mesaje și discutăm ce este necesar chiar în acel moment.

De exemplu, putem decide să mutăm câteva sisteme sau resurse dintr-o altă regiune. Așadar, avem discuții active, care, evident, nu te lasă să dormi.

Să dormi opt ore pe noapte este ceva cu totul neobișnuit pentru mine în acești ani, în aproape cinci ani de război.

Nu mă plâng. Nu mă plâng deloc. Așa îmi trăiesc viața”, a spus el.

În acest echilibru dificil, familia și copiii săi rămân repere esențiale. Ei îi reamintesc că, dincolo de funcție, imagine publică și responsabilități politice, există o viață personală și o identitate care nu se reduc la război.

Copilăria într-o familie obișnuită

Pentru a înțelege omul care a ajuns să conducă Ucraina într-unul dintre cele mai dramatice momente ale istoriei sale recente, Steve Bartlett i-a pus preşedintelui ucrainean o mulţime de întrebări legate de viaţa personală, începând din perioada coplilăriei.

În acest context Volodimir Zelenski a povestit că a crescut în Krîvîi Rih, într-o familie obișnuită. S-a născut și și-a petrecut primii ani într-o societate sovietică, înainte ca Ucraina să devină un stat independent. Tatăl său era profesor universitar, iar educația, valorile familiale și dragostea celor apropiați au avut un rol important în formarea sa.

“Adică m-am născut în Uniunea Sovietică, pe vremea când Ucraina făcea parte din aceasta, și am crescut într-o Ucraină independentă.

Am spus întotdeauna că ai mei copii sunt norocoși, pentru că s-au născut într-o țară independentă, fără toate aceste nuanțe de gri. Că una este așa, iar alta este altfel.

Nu. Pentru ei, lucrurile sunt clare, sunt în alb și negru. Nu există ambiguități. Sunt patrioți. Își iubesc țara, iar țara lor este Ucraina”, a povestit preşedintele.

Privind în urmă, Zelenski a vorbit despre recunoștința pentru educația primită și pentru principiile care i-au fost insuflate în familie. Aceste experiențe timpurii au contribuit la felul în care și-a construit relațiile cu ceilalți și la modul în care a privit oportunitățile apărute de-a lungul vieții.

În tinerețe, nu și-a imaginat neapărat că va ajunge președinte. A luat în calcul mai multe direcții profesionale, inclusiv o carieră diplomatică sau una în domeniul pazei de frontieră. A studiat dreptul, însă drumul său avea să-l ducă într-o altă zonă: lumea televiziunii și a divertismentului.

Umorul, scena și drumul spre celebritate

Volodimir Zelenski a început să facă umor încă din adolescență, în jurul vârstei de 17 ani. A devenit scenarist, interpret și, treptat, antreprenor în industria divertismentului. La 26 de ani își construise deja propria companie, iar proiectele sale au ajuns la un public tot mai larg.

A participat la emisiuni de divertisment, inclusiv la “Dancing with the Stars”, și a lucrat la proiecte de televiziune și film. Printre experiențele sale profesionale s-a numărat și interpretarea vocii personajului Paddington Bear în versiunea ucraineană a producțiilor dedicate celebrului urs.

Succesul său s-a bazat pe capacitatea de a observa comportamentul oamenilor, de a identifica contradicțiile societății și de a le transforma în satiră. Umorul îi oferea un mijloc de a vorbi despre problemele publice într-un limbaj accesibil, fără să recurgă întotdeauna la discursul politic tradițional.

Această experiență avea să devină importantă în momentul în care a intrat în politică, pentru că Vladimir Zelenski cunoștea deja puterea televiziunii, felul în care se construiește o poveste și modul în care un mesaj poate ajunge la milioane de oameni.

Când ficțiunea a întâlnit realitatea

Serialul “Servitorul poporului “a reprezentat punctul de întâlnire dintre cariera sa artistică și viitorul politic. În producție, Zelenski interpreta un profesor de istorie care ajunge președinte după ce un discurs critic la adresa corupției devine viral.

Ideea serialului apăruse cu aproximativ un deceniu înainte de alegerea sa în funcție. Proiectul era conceput ca o satiră a clasei politice și a nemulțumirilor societății ucrainene, nu ca o strategie elaborată pentru a pregăti o candidatură prezidențială.

Succesul serialului a arătat însă că publicul era receptiv la o asemenea poveste. Mulți ucraineni erau dezamăgiți de politică și își doreau o alternativă la figurile tradiționale ale puterii. Personajul interpretat de Zelenski a devenit astfel mai mult decât o creație de televiziune: a întruchipat speranța unei schimbări.

În același timp, evenimentele din Ucraina au contribuit la transformarea perspectivei sale. Ocuparea Crimeei de către Rusia și conflictul din Donbas au modificat profund contextul în care își desfășura activitatea. Politica nu mai era doar un subiect de satiră, ci o realitate care afecta direct securitatea și viitorul țării.

Candidatura sa la preşedinţie a apărut pe fondul acestei schimbări de atmosferă socială și al propriei sale hotărâri de a intra în viața publică, iar drumul spre victorie nu a fost o simplă transpunere a scenariului în realitate, ci rezultatul întâlnirii dintre notorietate, nemulțumirea alegătorilor și un moment politic decisiv.

Povara deciziilor și speranța unei păci juste

Conducerea unei țări aflate în război presupune luarea unor decizii care pot influența milioane de vieți. Pentru Zelenski, responsabilitatea nu se limitează la gestionarea situației militare. Ea include protejarea populației, menținerea funcționării statului, relațiile cu aliații și găsirea unei căi către încheierea conflictului.

Unul dintre subiectele centrale ale discuțiilor sale este condiția în care războiul ar putea lua sfârșit. Ideea unei păci juste implică mai mult decât oprirea luptelor: presupune luarea în considerare a securității Ucrainei și a consecințelor invaziei asupra țării și populației sale.

O asemenea perspectivă este complicată de amploarea distrugerilor, de pierderile umane și de dificultatea de a ajunge la o soluție care să ofere garanții pentru viitor. Orice decizie luată la nivel politic trebuie să țină cont atât de situația de pe teren, cât și de oamenii care au suportat costul războiului.

Pentru un lider, există și o altă dificultate: aceea de a continua să ia decizii în condițiile în care rezultatele nu pot fi întotdeauna prevăzute. În astfel de împrejurări, hotărârea trebuie să coexiste cu îndoiala, iar responsabilitatea publică nu elimină povara personală.

Omul din spatele funcției

Povestea lui Volodimir Zelenski este una a unei transformări extraordinare, dar și a unei confruntări permanente cu limitele umane. Actorul și comediantul care a devenit președinte a fost nevoit să treacă de la satirizarea puterii la exercitarea ei în condiții extreme.

Războiul i-a schimbat viața, prioritățile și felul în care este privit de restul lumii. Totuși, dincolo de discursurile oficiale și de deciziile strategice, rămâne omul care își amintește de familia sa, de copilărie, de educația primită și de drumul profesional care l-a adus până aici.

A înțelege cum face față unei asemenea experiențe nu înseamnă a-l considera invulnerabil sau a presupune că toate deciziile sale sunt lipsite de greșeli. Înseamnă a recunoaște tensiunea dintre rolul public și viața personală, dintre obligația de a părea puternic și dreptul de a resimți durerea.

În cele din urmă, poate că tocmai aici se află una dintre cele mai importante dimensiuni ale poveștii sale: în spatele președintelui care trebuie să conducă o țară prin război se află un om care, la fel ca milioanele de ucraineni afectați de invazie, trebuie să găsească resursele necesare pentru a merge mai departe.