Bulgaria a exportat arme în valoare de peste două miliarde de euro
0Bulgaria a exportat arme în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de euro în perioada ianuarie-august 2022 către peste 50 de ţări din întreaga lume, a declarat ministrul economiei şi industriei bulgar Nikola Stoianov, informează novinite.com.

„După ce mi-am preluat mandatul, a avut loc o şedinţă a Comisiei interdepartamentale pentru controlul şi neproliferarea armelor de distrugere în masă. Pentru perioada 1 ianuarie - 2 august, valoarea armelor exportate este 2.312.610.827 de euro", a spus Stoianov în parlamentul bulgar, răspunzând unei întrebări adresate de lidera Partidului Socialist bulgar, Kornelia Ninova, fost ministru al economiei, conform Agerpres.
În ce țări au ajuns armele exportate de Bulgaria
Printre ţările destinatare ale exporturilor de arme bulgare se află Austria, Uganda, India, Germania, Polonia, Croaţia şi Azerbaidjan.
Potrivit lui Stoianov, în perioada mandatului precedentului guvern bulgar cu atribuţii depline, au fost autorizate exporturi de produse speciale către România în valoare de 250 de milioane de euro, iar în timpul guvernului interimar - în valoare de 127 milioane de euro.
Despre politica guvernului interimar privind exportul de arme şi produse cu dublă utilizare (civilă şi militară), Stoianov a spus că aceasta este responsabilă, consecventă şi în concordanţă cu acordurile bilaterale privind controlul exportului şi cu sancţiunile internaţionale.