Video Albania fierbe: mii de oameni au cerut „revoluție” în a 105-a zi a protestului față de proiectul turistic de lux al lui Jared Kushner, ginerele lui Trump
Protestele împotriva proiectului turistic de lux asociat lui Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, continuă să zguduie Albania.

Mii de oameni au ieșit aseară pe străzile din Tirana, într-o manifestație care a ajuns la cea de-a 105-a zi consecutivă și s-a transformat într-o mișcare amplă împotriva guvernului condus de premierul Edi Rama, potrivit TVR Info.
Participanții au cerut demisia acestuia și au scandat că Albania are nevoie de o „revoluție”. La protest au venit și membri ai diasporei albaneze, întorși special în țară pentru a se alătura manifestației.
Controversatul proiect prevede construirea unui complex turistic de lux pe o insulă abandonată din Marea Adriatică, într-o zonă de coastă considerată de ecologiști extrem de vulnerabilă.
Guvernul de la Tirana susține că investiția ar putea transforma turismul de lux, ar stimula economia și ar apropia Albania de Uniunea Europeană.
Activiștii de mediu avertizează însă asupra impactului asupra ecosistemului și acuză autoritățile de lipsă de transparență în procesul de aprobare a proiectului..
Anchetă în Albania privind terenul destinat proiectului asociat lui Jared Kushner
Amintim că un teren situat pe coasta Albaniei, vizat pentru un proiect turistic de miliarde de dolari în care este implicat Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, se află în centrul unei anchete privind falsificarea actelor de proprietate. Potrivit agenției Reuters, care a consultat documente din dosarul instrumentat de structura anticorupție SPAK, vânzătorul terenului este suspectat de spălare de bani în beneficiul unor rețele de trafic de droguri.
Suspectul, un om de afaceri din Miami identificat ca Artur Shehu, este căutat de autoritățile albaneze. Avocatul său, Kujtim Cakrani, a confirmat existența unui mandat de arestare într-un caz de spălare de bani, dar a precizat că Shehu respinge acuzațiile, considerându-le nefondate.
Procurorii susțin că Shehu și complicii săi ar fi fost implicați în contrabanda cu cocaină din America de Sud către porturi europene, folosind ulterior fondurile obținute pentru a construi un portofoliu imobiliar extins prin titluri de proprietate falsificate. Departamentul de Justiție al SUA nu a comentat dacă autoritățile din Tirana au solicitat sprijin pentru localizarea sau reținerea suspectului pe teritoriul american.



















































