Albania a pus la dispoziţia NATO o bază aeriană construită în epoca sovietică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albania a reactivat o bază aeriană construită în epoca sovietică pentru a servi drept bază a Alianţei Nord-Atlantice, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Albania este membră NATO din 2009 FOTO SHUTTERSTOCK
Albania este membră NATO din 2009 FOTO SHUTTERSTOCK

NATO a cheltuit peste 50 de milioane de euro pentru reamenajarea bazei aeriene situate la circa 70 de kilometri de capitala Tirana, în zona oraşului Kucova, denumit „oraşul lui Stalin", pe vremea când acolo erau staţionate MiG-uri sovietice şi chineze pregătite de acţiune în eventualitatea unui război cu Occidentul.

„Astăzi, trăim într-o epocă diferită şi, din fericire, Albania este în cealaltă tabără", a afirmat premierul socialist albanez Edi Rama la ceremonia de redeschidere a bazei. Aceasta a fost construită în anul 1950 şi închisă în 1990, după căderea de la putere a dictatorului Enver Hoxha.

„Reactivarea bazei este un mare pas pentru ţara noastră, pentru armată şi pentru NATO, şi de asemenea pentru populaţia locală. Importanţa bazei de la Kucova merge dincolo de regiunea Balcanilor", a adăugat premierul.

După agresiunea rusă împotriva Ucrainei, aliaţii trebuie să fie pregătiţi pentru orice eventualitate, a declarat la rândul său ministrul albanez al apărării, Niko Peleshi, potrivit Agerpres.

La ceremonia de redeschidere a bazei de la Kucova, marcată prin aterizarea a două avioane ale NATO venite de la baza Aviano din Italia, au mai participat miniştrii apărării din Italia, Macedonia de Nord şi Kosovo, precum şi reprezentanţi ai NATO şi ai ambasadei SUA la Tirana.

Albania discută în prezent cu NATO şi despre stabilirea unei baze navale a Alianţei, în portul Romano pe coasta Mării Adriatice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite