Video Simion nu merge la consultările cu Nicușor Dan, dar trimite o delegație: „Uzurpatorul de la Cotroceni să oprească spectacolul cătușelor”
Liderul AUR, George Simion, a anunțat luni, 5 octombrie, că nu va participa personal la consultările convocate de președintele Nicușor Dan pentru desemnarea unui nou premier. Simion a precizat că AUR va trimite o delegație la Palatul Cotroceni și a cerut organizarea cât mai rapidă a alegerilor anticipate.

„Am bifat cu succes o nouă capitală europeană. Toată lumea trebuie să știe ce se întâmplă în România. Acum merg spre București, dar nu voi participa la consultările cu uzurpatorul de la Cotroceni. Nu merită prezența mea”, a declarat George Simion, într-un videoclip publicat pe TikTok.
Liderul AUR a spus că a desemnat o delegație care să meargă la consultările cu Nicușor Dan.
„Am însărcinat o delegație care să meargă acolo să transmită un mesaj clar: vrem alegeri anticipate, cât mai repede, și să oprească uzurpatorul de la Cotroceni spectacolul cătușelor, să oprească arestările”, a afirmat Simion.
„Nu s-a schimbat nimic”
George Simion a susținut că poziția sa și a partidului nu s-a schimbat și că este suficient ca mesajele sale să fie transmise de delegația AUR.
„Este suficient să se transmită mesajele mele și mesajele pe care le transmite delegația de la Cotroceni. Nu s-a schimbat nimic din ce am zis în Parlament și ceea ce am zis de când l-am demis pe Bolojan”, a mai spus liderul AUR.
Simion a făcut referire și la vocile din interiorul formațiunii care s-au distanțat în ultima perioadă de conducerea partidului.
„Unii care se trezesc să vorbească nu mai fac parte din AUR. În AUR e o disciplină, se merge alături de calea neamului românesc, alături de Călin Georgescu”, a declarat liderul AUR.
Principalul mesaj pe care George Simion spune că delegația AUR îl va transmite la consultările cu președintele Nicușor Dan este organizarea alegerilor anticipate.
Nicușor Dan, noi consultări la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan a convocat pentru luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
Consultările au loc după ce Parlamentul nu a acordat votul de încredere Guvernului propus de Siegfried Mureșan.




















































