Spune-mi ce obiceiuri alimentare ai ca să-ți spun cine ești

0
Publicat:

O relație bună cu alimentația se construiește în timp și se bazează întotdeauna pe obiceiuri sănătoase: cum, când și de câte ori te hrănești.

Felul în care te hrănești vorbește despre personalitatea ta
Felul în care te hrănești vorbește despre personalitatea ta

Primul pas în construirea acestei relații sănătoase este să înțelegi care este tipul tău în ceea ce privește alimentația, unde greșești și ce faci bine în felul în care te hrănești. Specialiștii în nutriție susțin că există patru arhetipuri de obiceiuri alimentare și toate au o legătură cu mentalul. Tu în care te regăsești?

Tipul care mănâncă neregulat

Este tipul care nu are o structură a meselor zilnice. Mai mult, atunci când nivelul stresului crește, acest gen obișnuiește să sară mesele. Mai clar, își pierde pofta de mâncare pe fond nervos. De multe ori, acestui gen de persoană îi este de ajuns și o singură masă pe zi. În felul acesta, însă, corpul tău ar putea să nu primească suficiente substanțe nutritive pe parcursul zilei. Sau, și mai grav, această singură masă poate fi cea de la sfârșitul zilei și, ca rezultat, ajungi să te lupți cu probleme de digestie, lipsa energiei, insomnii, oboseală și fluctuații de greutate.

Tipul dependent de mâncare

Persoana care mănâncă dependent ajunge să se gândească la ce o să mănânce la cină înainte de a termina micul dejun. Capcana acestui tip de alimentație este faptul că, cel mai probabil, te folosești de mâncare pentru a face față emoțiilor puternice sau stresului. În plus, alimentele reconfortante pe care le cauți în aceste momente stresante pot fi sărace în nutrienți (dulciurile rafinate), ceea ce poate duce la complicații ale stării de sănătate, cum ar fi glicemia și tensiunea arterială crescute, colesterolul ridicat și dezechilibre hormonale.

Tipul judecător

Este o persoană aflată veșnic la dietă sau care încearcă să slăbească activ. Acest tip este cel care caută să mănânce cât mai „curat” posibil și are o mulțime de reguli alimentare - cum ar fi să nu mănânce după o anumită oră și să evite anumite grupe de alimente. Capcana este că probabil nu vei deține niciodată controlul asupra alimentelor și de multe ori cedezi tentației și renunți brusc la toate regulile tale. De aceea, când vine vorba de hrană, te lovești de sentimente precum vinovăția, furia, frustrarea și rușinea. Acest lucru poate duce la fluctuații drastice de greutate, lipsa stimei de sine și un stres continuu legat de alimentație.

Capcanele fast food-ului vin cu sentimente ulterioare de vinovăție
Capcanele fast food-ului vin cu sentimente ulterioare de vinovăție

Tipul obsesiv

Acest tip de consumator este de obicei cel mai dezordonat și disfuncțional și poate fi expus riscului unor tulburări grave de alimentație. Este genul cu o mulțime de temeri cu privire la creșterea în greutate și la consumul anumitor alimente care ar putea provoca acest lucru. Acest comportament riscă să devină o problemă serioasă de sănătate mentală și să coincidă cu depresia și/sau anxietatea. În plus, riști să te lupți cu dezechilibre hormonale, probleme de fertilitate, pierderea densității osoase și afecțiuni digestive.

De reținut!

Orice dietă sănătoasă se bazează pe o relație sănătoasă și relaxată cu alimentele. Gândurile tale obsesive despre fiecare aliment consumat au un impact major asupra modului în care te hrănești. Oricine poate ține o dietă, dar promovarea unei relații sănătoase cu alimentele este o abilitate care transcende orice plan alimentar. Echilibru este cuvântul pe care trebuie să îl cauți, dar și o bună organizare a meselor zilnice. Pentru a te simți bine cu adevărat, trebuie să înveți să îți respecți corpul, să-l asculți și să te hrănești în concordanță cu ceea ce îi face bine.

Foto: Shutterstock

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite