Mici greşeli în dieta ta pe care le faci după-amiaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tortul pufos cu bezea este o tentaţie la care trebuie să renunţi
Tortul pufos cu bezea este o tentaţie la care trebuie să renunţi

Noua obsesie a omului modern este să trăiască o viaţă sănătoasă şi să urmeze o dietă potrivită. Mulţi vor ca dimineaţa să mănânce inteligent (cereale integrale, ouă fierte şi un fruct), se chinuiesc cu salatele la prânz, însă, după-amiază, au mici scăpări care se materializează în câteva kilograme în plus.

Aceste mici evadări din rutină trebuie să dispară. „Health“ ne sfătuieşte ce să eliminăm din programul nostru pentru a nu acumula nişte kilograme pe care nu vom reuşi să ni le explicăm.

Mini-gustarea dintre prânz şi cină

Să ciuguleşti ceva după-amiaza este un mod excelent de a-ţi păstra nivelul de energie, mai ales că exact atunci suntem mai puţin productivi. Trebuie, însă, să ţii minte că este doar o gustare, nu o mică masă. Deci, gustă ceva care nu depăşeşte 150 de calorii sau chiar mai puţin. 

Uiţi de ora la sală

Fie eşti prea obosit după prânz, fie nu poţi să strecori în programul tău încărcat nişte exerciţii fizice, rezultatul este că cel puţin 300 de calorii rămân neconsumate. Dacă nu reuşeşti deloc să ajungi la sală după-amiaza, fă-ţi puţin timp dimineaţa şi aşa scapi de-o grijă.

Pauza de cafea

Tentaţia este cel mai rău lucru cu care trebuie să te lupţi atunci când te chinui să ţii dietă. Cel mai bine renunţă complet la cafeaua de după-amiază, mai ales că atunci te simţi tentat să o combini cu lapte, frişcă, eventual cu nişte sirop de caramel, nişte scorţişoară şi poate un strop de coniac (nu suntem de prea mare ajutor, nu?). Dacă simţi neapărată nevoie de cafeină, cel mai bine roagă un coleg să-ţi aducă o cafea simplă şi cu foarte puţin zahăr.

Încă o zi de naştere la birou

E ziua unui coleg (mai mereu e, mai ales dacă lucrez într-un loc cu mulţi oameni) şi nu vrei să fii tu cel care strică petrecerea, mai ales dacă există negrese făcute în casă, un tort de bezea pufos şi eventual şi nişte alcool să te scoată din rutină. Toate aceste calorii se adună, plus că după o felie de tort, o să mai vrei una, încă o brioşă mică şi aşa ajungi dependent de prăjituri după-amiaza. Aşa că, ai grijă cât de mult sărbătoreşti.

Bucătăria comună

Mulţi dintre colegii tăi, mai mult ca sigur că şi tu, ţineţi în frigiderul de la serviciu tot felul de gustărele. Este greu să te abţii să nu ciuguleşti sau chiar să te înfrupţi din diverse crănţănele, mini-prăjiturele şi bombonele. Pentru a evita asta, cel mai bine ţine-ţi prânzul pe birou ca să nu fii nevoit să vezi ce mai este prin frigiderul de la muncă. 


Citeşte mai multe despre o dietă sănătoasă:

Ce ulei să alegem?

Fie că îl folosim la salate ori la prăjirea alimentelor, uleiul este un ingredient indispensabil în bucătărie. Pentru prăjit, trebuie să ţinem cont de rezistenţa uleiului la încălzire. Dacă aceasta este scăzută, uleiul poate deveni nociv.

De ce este zahărul un „ucigaş tăcut”

Mulţi oameni ştiu că o alimentaţie bogată în zahăr este nesănătoasă, dar consideră că riscul consumului său în exces este mai scăzut decât cel al grăsimilor saturate, al sării sau al aportului caloric mărit. Totuşi, dacă s-ar afla ce se petrece în organismul nostru atunci când consumăm prea mult zahăr, acest produs ar putea ajunge pe „lista neagră“.

Combină alimentele isteţ şi vei slăbi

O dietă care să te ajute să slăbeşti fără a reduce porţiile de mâncare? Un doctor american, William Howard Hay, deschidea calea către un astfel de regim la începutul secolului trecut. În timp, dieta lui a dobândit din ce în ce mai mulţi adepţi.

S-a demonstrat ştiinţific de ce e important micul dejun: scade dramatic riscul bolilor de inimă

Cu toţii ştim că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, însă un nou studiu a demonstrat că recomandarea nutriţioniştilor de a mânca dimineaţa nu este vorbă-n vânt: micul dejun reduce simţitor riscul bolilor de inimă.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite