De ce apar coşmarurile şi cum le putem preveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nivelul crescut de stres, unele medicamente, dar şi mâncatul înainte de culcare pot duce la apariţia coşmarurilor FOTO: Shutterstock
Nivelul crescut de stres, unele medicamente, dar şi mâncatul înainte de culcare pot duce la apariţia coşmarurilor FOTO: Shutterstock

Pe lângă evenimentele majore din viaţa noastră şi stresul zilnic, coşmarurile mai pot avea o varietate de cauze. Multe dintre ele pot fi uşor controlate şi, deci, coşmarurile pot fi prevenite.

Coşmarurile încep să ne afecteze somnul, de regulă, de la vârsta de zece ani. Visele urâte sunt mai frecvente în cazul fetiţelor decât al băieţilor şi pot fi declanşate de întâmplări care fac parte din rutina zilnică a copilului.

Coşmarurile continuă în viaţa adultă, uneori cu o intensitate mai mare. Specialiştii le cataloghează, în general, drept modul în care creierul nostru procesează stresul şi temerile noastre de peste zi. Principalele cauze ale coşmarurilor care apar la intervale relativ scurte de timp sunt evenimentele nefericite majore din viaţa noastră (pierderea unei persoane dragi sau un accident, de exemplu), precum şi un nivel crescut de stres la serviciu sau acasă. Dar în lipsa acestor factori, coşmarurile mai pot apărea din următoarele motive:

  • Am început adminsitrarea unui nou medicament.
  • Am renunţat brusc la alcool (în cazul în care eram obişnuiţi să consumăm zilnic).
  • Am băut prea mult alcool.
  • Am mâncat cu puţin timp înainte de a merge la culcare.
  • Am consumat droguri.
  • O infecţie însoţită de febră mare.
  • Somnifere sau alte medicamente ori ceaiuri pentru combaterea insomniei, care nu au fost prescrise de un medic.
  • Am întrerupt administrarea unor medicamente, cum sunt somniferele sau analgezice opioide (hidrocodona, oxicodona).


Dacă se repetă în mod obsesiv, cauza poate fi o tulburare de respiraţie în timpul somnului (apneea în somn, de exemplu, care constă în oprirea temporară a respiraţiei pe parcursul nopţii), stresul posttraumatic, anxietatea sau depresia.

Le poţi preveni prin mişcare şi alimentaţie

Persoanele care fac mişcare zilnic, cel puţin 30 de minute, adorm mai repede, au un somn mai profund şi mai odihnitor şi, în plus, au rareori coşmaruri, comparativ cu cele care nu duc o viaţă activă.

Înainte de culcare, ar trebui să avem doar activităţi relaxante. Nici cărţile pe care le citim în pat, nici filmele la care ne uităm nu trebuie să ne strice starea de spirit.

Una dintre soluţiile cele mai evidente care ţin de dietă este să evităm cafeina şi consumul de alcool înainte de culcare, spune nutriţionista britanică Sara Stanner, specialist telegraph.co.uk.

Deşi multă lume crede că dacă bea un pahar cu vin înainte de culcare va adormi mai uşor, de fapt alcoolul nu face altceva decât să ne agite în somn, inclusiv să ne provoace coşmaruri.

Alimente pentru somn liniştit

Potrivit specialistei Sara Stanner, există câteva alimente care, consumate în timpul zilei, au rolul de somnifere uşoare pe parcursul nopţii. Este vorba despre fructele, legumele, nucile şi cerealele care conţin animoacidul numit triptofan şi care stimulează sinteza serotoninei şi melatoninei (hormoni ai somnului). Albuşul de ou, algele marine, codul, soia, seminţele de dovleac, migdalele, dar şi laptele sunt surse importante de triptofan.

O dietă mediteraneană bazată pe fructe şi legume proaspete, însoţite de ulei de măsline, pe fructe de mare şi peşte ne ajută, de asemenea, să avem un somn liniştit şi lipsit de vise urâte.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite