Nou ghid pentru părinţi: riscurile la care sunt supuşi copiii care nu dorm în aceeaşi cameră cu părinţii şi reguli de amenajare a pătuţului
0Academia Americană de Pediatrie a emis un nou ghid cu avertizări pentru părinţi. Aceştia subliniază importanţa dormitului copiilor în propriul pătuţ, dar şi regulile de care trebuie să ţină cont părinţii atunci când le amenajează spaţiul de dormit.
Academia Americană de Pediatrie avertizează că părinţii bebeluşilor între 6 luni şi un an nu ar trebui să împartă patul cu cei mici, însă specialiştii subliniază că sugarii trebuie să doarmă în aceeaşi cameră cu adulţii.
„Dormitul copiilor în aceeaşi cameră, dar nu în acelaşi pat cu părinţii, poate reduce riscul sindromulului morţii subite a sugarului cu pana la 50%. Dormitul în acelaşi pat este extrem de periculos pentru copiii sub vârsta de patru luni, mai ales a celor care s-au născut prematur sau au o greutate scăzută la naştere“, este de părere pediatrul Lori Feldman-Winter.
Mângâierile cât mai dese, benefice sănătăţii sugarilor
Noile cercetări încurajează, de asemenea, mângâierea bebeluşilor cât mai curând posibil după naştere, pentru a ajuta la prevenirea sindromulului morţii subite a sugarului. În cazule operaţiilor de cezariană, mamele pot face acest lucru de îndată ce se trezesc din anestezie, în timp ce tatăl sau buncii pot mângâia sugarul cât mai curând, de îndată ce le este permis de medici.
Numărul cazurilor subite de deces în cazul sugarilor a scăzut în ultima perioadă, medicii încercând să facă tot mai cunoscut faptul că sugarii trebuie să doarmă pe spate, fără perne sau alte aşternuturi moi, avertizând că jucăriile pot duce de multe ori la sufocarea bebeluşilor.
„Noile avertizări accentuează importanţa aşezării copiilor pe spate atunci când sunt duşi la culcare, într-un pat pentru copii, care să aibă o saltea fermă, fără perne, pături sau alte obiecte moi, de preferat aproape de patul părinţilor“, a adăugat Dr. Fern Hauck, cercetator pediatru la Universitatea din Virginia.